DETALII CUTREMURĂTOARE despre accidentul aviatic din Apuseni! Medicul Sorin Ianceu: Aura ne spunea ca îi este frig, că nu poate respira. Iovan ne striga continuu - VIDEO
- Larisa Ciuta
- 6 februarie 2014, 16:07
Ziua de 20 ianuarie a intrat în sufletul românilor, însă cu tristețe, căci atunci și-au pierdut viața într-un accident aviatic Aura Ion și pilotul Adrian Iovan. Au vrut să facă o faptă bună, însă întâmplarea i-a dus, din păcate, la pierire. Medicul Sorin Ianceu a povestit cum s-au întâmplat lucrurile înainte și după nefericitul eveniment.
"Ma bucur ca astazi e prima zi cand vad lumina soarelui, in toata splendoarea ei, aici in parc si ca pot, in sfarsit, sa respir aerul asa cum l-am respirat inainte de accident", spune medicul Ianceu. Într-un interviu acordat ȘtirilorProTV.ro, medicul chirurg Sorin Ianceu a vorbit despre accidentul din Munții Apuseni. El a povestit ce a simțit înainte ca avionul să se prăbușească și care au fost primele reacții în momentul în care și-a dat seama că e în viață. Doctorul a dezvăluit și cum au descurs ultimele clipe din viața pilotului Adrian Iovan și ale Aurei Ion, studenta de la medicina care i-a însoțit în călătorie. "Exact inainte de momentul impactului am spus, tin minte si acum, totul s-a terminat. Mi-aduc aminte momentul impactului, mi-aduc aminte inclusiv impactul cu solul. Si au fost cateva momente in care am ramas cu ochii inchisi si imi faceam curaj sa-i deschid. Mi-era frica de ceea ce voi vedea in jur", continua doctorul. "Printr-o gaura a epavei l-am vazut pe Radu Zamfir, era in picioare, incerca sa se dezmeticeasca si el. Am facut repede cu el un bilant cine-i bine, cine nu, cine raspunde. A venit pe partea mea de avion, pe partea dreapta, am scos-o pe Aura, ea a fost prima pe care am scos-o din avion. Langa mine zaceau, inconstienti, cei doi prieteni, acum pot sa-i numesc prieteni, chiar frati - doctorul Calu si dr Pivniceru", spune doctorul Ianceu. "In primele momente dupa accident imi aduc aminte cum pilotul Iovan, care era incarcerat sub bordul avionului, ne striga", continua medicul. "Dupa aproximativ o ora, o ora si ceva, pilotul Iovan n-a mai vorbit cu noi. A fost prima data cand doctorul Zamfir le-a spus celor de la 112 sa incerce sa se grabeasca, a fost prima data cand poate am fost putin mai agitati pentru ca unul dintre noi era inconstient", isi aminteste Sorin Ianceu. "Aura a fost prezenta 5 ore, cu intermitente. Adormea, mergeam si o trezeam, nu o lasam sa doarma. Raspundea, ne spunea ca-i este frig, ca o doare, ca nu mai poate respira, ca respira tot mai greu si am avut niste momente de agonie pentru ca ... Cel mai crunt sentiment, pentru orice medic, este sa te simti neputincios in fata mortii" "Ne incurajam, au fost momente in care din cauza frigului, ca sa ne incalzim, ne-am luat unul pe celalalt in brate, au fost momente in care ne-am suflat unul celuilalt in ceafa sa ne incalzim. Momentele in care am reusit sa pornim focul, a fost o idee geniala a doctorului Calu, ca sa aprindem un costum de sala pe care l-am stropit cu un parfum. Am reusit sa aprindem, sa facem un foc si luam crengi de brad, cu cetina umeda si uscam cetina, o uscam si apoi ii dadeam drumul in foc. Si fumul care iesea, chit ca era atat de inecacios si era greu de respirat, era ca o binecuvantare" "Ne era frica de frig si, recunosc, cel mai frica imi era de faptul ca, la un moment dat, vor opri cautarile ca sa le reinceapa a doua zi. Ne era frica ca vom muri toti. Dar nu ne-am exprimat. Am ramas, fiecare in parte si fiecare in sufletul lui a simtit probabil la fel. Dar ca sa nu ne prabusim, niciunul n-am zis nimic. Am reusit sa ramanem unul langa celalalt tot timpul, sa ramanem o echipa", a mai spus medicul pentru Stirile ProTv. "Atunci am vazut prima data acele luminite pe munte ( in timp ce medicul Zamfir o resuscita pe Aura) si, ca si mirajul in desert, credeam ca nu mai vad bine. Credeam ca, din cauza frigului, creierul imi joaca feste si ca nu mai pot sa disting realitatea de fictiune. Si n-am strigat ajutor, singurul lucru pe care am putut sa-l strig a fost: Ne vedeti?? Si am auzit, dintre brazi, am auzit: Da, va vedem", marturiseste medicul. Mai simti frigul acela in oase, Sorin? "Nu, in momentul de fata nu-l mai simt, nu-l mai simt si a reusit sa il topeasca zambetul copiilor mei. Imaginile copiilor au fost cele care mi-au dat putere in acele momente si nu m-au lasat sa abandonez lupta", spune Ianceu. "Am inteles ca acolo sus, pe munte, am avut onoarea sa fiu langa niste oameni deosebiti, chiar daca intr-o imprejurare dramatica, am cunoscut niste oameni de care voi ramane legat pe veci. Am inteles cat de importanta este munca in echipa, pentru ca n-am fi putut supravietui", mai spune medicul. Prelevarea de organe s-a transformat în drumul spre moarte Medicii Valentin Calu (Spitalul Elias), Cătălin Pivniceru (Spitalul Regina Maria), Radu Zamfir (Spitalul Fundeni),Sorin Ianceu (Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor), Aura Ion, studenta la Spitalul Militar, pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu au plecat spre Oradea în ziua de 20 ianuarie pentru a preleva ficatul unui donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Nu era prima acțiune de acest gen pentru ei. Din cauza vremii nefavorabile, în ciuda eforturilor pilotului Adrian Iovan, aeronava în care se aflau s-a prăbușit în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, unde şi-au pierdut viaţa pilotul şi studenta Aurelia Ion.
- EXCLUSIV EVZ & B1 TV. SONDAJ CSOP. Traian Băsescu este din nou locomotivă electorală
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. STS e pe cale să intre în proprietatea Partidului – Stat: PSD. Urmează SRI și SIE?!
- SONDAJ AVANGARDE. 72% dintre români nu au încredere în Guvern
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- Rusoaicele FIERBINŢI care vor concura la Olimpiada de Iarnă de la Soci | GALERIE FOTO
- DE NEUITAT! Aventurile unor BICICLIŞTI NEMŢI în Transilvania| GALERIE FOTO
- Ce pot face două dintre cele mai SEXY FEMEI ale momentului. Imagini INCENDIARE „din spatele” scenei / GALERIE FOTO