Despre eroi și biserici. Vasile Bănescu: „E catastrofal să-ți ignori istoria!”

Unui pom care nu are rădăcini, nu-i pot crește ramurile. În aceeași măsură, un om fără istorie, nu are fundament pe care să crească.

„E catastrofal să-ți ignori istoria! E catastrofală decuplarea generației actuale de istoria națională. Dovadă! Au fost scoase ore de istorie, nu se mai studiază istoria în școală. De unde-ți iei reperele formatoare? Care sunt aceste repere formatoare? Vedetele de muzică pop, rock? Te pot forma sau te pot doar distra aceste persoane respectabile în domeniul lor? Aici vorbim de lucruri importante care articulează un tip de gândire”, a punctat Vasile Bănescu.

Despre eroi și biserici. „Proiectul Catedralei Naționale are rădăcini într-o perioadă anterioară comunismului”

Eroii unui neam intră în uitare, pentru că faptele lor sunt trecute în mod programatic sub tăcere.

„Eroii și sfinții sunt reperele centrale ale oricărui popor. Nu sunt același lucru, dar sunt repere formatoare. Ignorându-le, practic te decuplezi de la o sursă de moralitate și civilitate, pe care doar frecventarea unor modele ți-o poate oferi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Exemplul cel mai elocvent este chiar Catedrala Mântuirii Neamului.

„Proiectul Catedralei Naționale are rădăcini într-o perioadă anterioară comunismului și care are legătură, inclusiv denumirea ei inițială de Catedrala Mântuirii Neamului. Evident, oamenii care știu totul s-au gândit că e vorba de o mântuire la grămadă… Atacarea titlului, atacarea numelui ș.a.ș.m.d.

E vorba de un proiect apărut într-un context istoric în care poporul român a ajuns la independență și nu a ajuns oricum. Ci lăsând în urmă milioane de morți. Acei morți sunt eroii noștri.

Și s-a pus problema edificării unui monument, unei catedrale, care nu exista și nu există nici acum, decât parțial, pentru că nu e gata, dedicată, consacrată acestor celor mai frumoși oameni din poporul nostru. Catedrala Eroilor Națiunii noastre”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Eminescu să ne judece!

În momentul în care omul nu mai are acces la istorie și nu mai știe de unde vine, locul spre care se îndreaptă este călăuzit, cu abilitate, de cei care sunt în spatele acestei obstrucționări a istoriei.

Valorile devin „fluide”, funcție de context. La fel cum bine au evidențiat Vasile Bănescu și Mirel Curea, în cadrul emisiunii „Dosare de presă”.

„Mai știe cineva că Mihai Eminescu a fost primul intelectual român public care într-un număr din 1881 al ziarului Timpul pune problema ridicării Catedralei Naționale? Dar ce spun eu? Eminescu e detestat de unii astăzi…”, a spus Bănescu.

„Păi, n-ați văzut? Cristian Tudor Popescu, din Împărat și Proletar, a ajuns la concluzia că Mihai Eminescu a fost ateu…”, a subliniat realizatorul emisiunii, Mirel Curea.

„Rafinament maxim”, a fost singurul comentariu al purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.