Descinderi la UMF Carol Davila din Capitală, unde mai mulţi profesori ar fi luat mită de la studenţi

Descinderi la UMF Carol Davila din Capitală, unde mai mulţi profesori ar fi luat mită de la studenţi

Mai multe percheziții au loc, astăzi începând de dimineață, în campusul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Anchetatorii au suspiciuni că mai mulți profesori ar fi luat mită de la studenți, pentru promovarea examenului de licență.

Conform anchetatorilor, cadrele didactice de la Carol Davila vizate au cerut şi au primit foloase necuvenite la susţinerea examenelor de către studenţi, dar şi la examenele de admitere, licenţă sau acordare a gradaţiei de merit sau a funcţilor didactice, fiind suspectate şi că le furnizau studenţilor subiectele la examen.

 Procurorii Parchetului General şi ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR efectuează, astăzi, 13 percheziţii domiciliare în campusul Universităţii de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti, la birourile şi cabinetele unor cadre didactice, precum şi la domiciliile acestora, cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.

„Din actele de urmărire penală administrate rezultă că mai multe cadre didactice din cadrul unităţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase materiale necuvenite cu ocazia organizării şi susţinerii examenelor semestriale/anuale la diferite discipline de către studenţi şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de admitere, licenţă sau acordare a gradaţiei de merit sau a funcţiilor didactice. Totodată, din probatoriul administrat a rezultat că în cursul anului şcolar unii profesori universitari organizează 'meditaţii' la disciplinele la care sunt titulari, context în care sunt abordate şi furnizate studenţilor subiectele de examen”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanţi ai Parchetului General au declarat că percheziţiile au loc în campusul Universităţii de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti, precum şi la domiciliile unor profesori. Poliţiştii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere a persoanelor vizate, în vederea audierii acestora.