Şantajul lui Antonescu la deputaţii minorităţilor este cheia moţiunii: "Nu vă mai ascundeţi şi votaţi! Altfel nu veţi mai fi căutaţi!"

Şantajul lui Antonescu la deputaţii minorităţilor este cheia moţiunii: "Nu vă mai ascundeţi şi votaţi! Altfel nu veţi mai fi căutaţi!"

Liderul PNL, Crin Antonescu a profitat de discursul său împotriva guvernmului Ungureanu pentru a-i "ispiti" pe cei 10 parlamentari ai grupului minorităţilor naţionale prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură cu modificarea legii electorale în conformitate cu interesele acestora. Sau nu.

Crin Antonescu i-a avertizat pe deputaţii minorităţilor naţionale, că nu au dreptul să se ascundă şi să nu participe la votul care va decide soarta a 20 milioane de români, transmiţându-le că dacă se ascund azi, "nu îi va mai căuta nimeni" şi că "demisionează definitiv din condiţia de parlamentari".

"România a fost şi este neînchipuit de generoasă atunci când acordă oricărui reprezentant de minoritate etnică dreptul de a reprezenta întreaga naţiune română ca parlamentar. Aveţi toate aceste drepturi, aţi fost respectaţi şi ascultaţi de toate majorităţile, de toate guvernele. Azi, nu USL, nu PNL sau PSD au nevoie de dvs. Azi, România care v-a învestit cu acest mandat vă cheamă, limba română vă cere s-o ajutaţi. Vă cerem să înţelegeţi că aveţi toate drepturile în această ţară, dar nu aveţi un singur drept: să hotărâţi soarta a 20 milioane de români, atunci când aveţi conditii bune de la guvernare. Nu aveţi voie să vă ascundeti. Dacă vă ascundeţi azi, nu vă va mai căuta nimeni. Azi, cei care nu exercitaţi votul, demisionaţi definitiv din condiţia de parlamentar român", a sunat avertismentul liderului PNL.

"Este jenant să ne spuneţi poveşti despre naţionalism şi patriotism luminat de la începutul anilor '90. Nimeni dintre noi nu a negat niciodată dreptul minorităţilor la identitate lingvistică şi culturală. PSD şi PNL au guvernat împreună cu UDMR şi au făcut lucruri findamentale pentru minoritatea maghiară. PNL nu va accepta niciodată ideea că limba romană nu mai este singura limbă oficială în statul roman. Facem facultăţi în căte limbi vreţi, dar statul romîn, cât timp există, cât nu l-aţi dus acasă în Modrogan, statul are obligaţia să dea dreptul oricărui cetăţean să meargă la medic şi să vorbească limba oficială - limba romană", s-a adresat Antonescu şi premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

La această oră, 10 deputaţi din totalul de 17 ai acestui grup participă la dezbaterea şi chiar la votul moţiunii de cenzură, situaţie privită cu îngrijorare de cărtre Putere şi cu speranţă de Opoziţie.

Potrivit unor surse parlamentare social-democrate, scorul final estimat de Opoziţie, de 235 de voturi pro-moţiune s-ar baza şi pe voturile câtorva membri ai grupului minorităţilor.

De altfel, liderul grupului, Varujan Pambuccian a precizat cu o zi înainte că s-a decis ca fiecare membru să voteze aşa cum îi dictează conştiinţa.

Ne puteți urmări și pe Google News