Deputații au votat: Cota TVA a fost redusă la 5 %. Se întâmplă la 1 ianuarie 2022

Deputații au votat: Cota TVA a fost redusă la 5 %. Se întâmplă la 1 ianuarie 2022

Cea mai așteptată veste de români! Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede reducerea cotei TVA la 5% la comercializarea cărţilor în format electronic, manualelor școlare și nu numai.

Decizia a fost una cât se poate de simplă, fiind înregistrate 302 voturi "pentru" şi două abţineri.

Această inițiativă legislativă a fost luată pentru a încuraja lectura în orice format, dar și pentru a face mai multă vânzare cărților. Ideea va exclude situația întâlnită până acum, când manualelor și cărților li se aplică cote diferite de TVA (de 5% și 19%), în funcție de formatul lor (tipărit sau digital).

“Prin inițiativa legislativă depusă, dori să susținem lectura, mai ales în rândul generațiilor tinere (cele care folosesc extensiv dispozitive electronice, precum tablete, telefoane sau ebook reader-e)”, după cum apare în expunerea de motive a inițiatorilor acestui proiect.

Totodată, aceștia sunt de părere că adoptarea proiectului „vă permite persoanelor din mediul rural, unde nu există librării sau biblioteci cu fond nou de carte și unde costurile de curierat sunt prohibitive în raport cu valoarea unei cărți comandate online, să aibă acces la produse culturale în format digital pentru educație continuă, divertisment și îmbunătățire profesională”.

sursa: Arhiva EVZ

TVA-ul s-a redus

"Cota redusă de 5% se aplică asupra asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii", prevede actul normativ, potrivit agerpress.

Decizia se va aplica de la data de 1 ianuarie 2022.

Cine a venit cu propunerea?

Un deputat USR a venit cu această inițiativă pentru cărțile electronice și a fost foarte susținut de către parlamentarii PNL, PSD şi UDMR.

"O carte tipărită are TVA 5%, o carte electronică 19%. Acest lucru nu este compatibil cu dorinţa României de a merge spre o societate digitală. E nevoie să urmăm exemplul celorlalte 17 ţări din Uniunea Europeana care şi-au egalizat deja TVA-ul pe cota redusă, după Decizia Consiliului de la finalul lui 2018 care a permis acest lucru. Cărţile, indiferent de 'forma de agregare', sunt un bun esenţial", a scris Teniţă, joi, pe Facebook.

"Hai să începem aici, să ne preocupe cărţile şi bibliotecile ca spaţii comunitare digitalizate care să reducă discrepanţele din rural, hai să facem un program de masă caldă şcolară care chiar să fie bun, nu doar poveşti populiste. Lumea are nevoie de asta", a menţionat el.

Ne puteți urmări și pe Google News