Evenimentul Zilei > Social > Declarații revoltătoare ale autorităților din Gorj: „Oricum ar fi decedat!”/„Nu am avut timp să mă interesez. Ce încercați să speculați?”
Declarații revoltătoare ale autorităților din Gorj: „Oricum ar fi decedat!”/„Nu am avut timp să mă interesez. Ce încercați să speculați?”

Declarații revoltătoare ale autorităților din Gorj: „Oricum ar fi decedat!”/„Nu am avut timp să mă interesez. Ce încercați să speculați?”

Poziții uluitoare și declarații contradictorii ale reprezentanților unității medicale din județul Gorj și ale prefectului județului, după defecțiunea instalației de oxigen de la spitalul Tg. Cărbunești, în urma căreia peste 100 de pacienți, dintre care 15 de la ATI, au trebuit transferați la alte spitale. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat, când s-a întâmplat, de fapt, și din ce cauză. Doi bolnavi și-au pierdut viața, iar autoritățile invocă simptome grave ale bolii COVID-19, în urma cărora pacienții „oricum ar fi decedat”.

Solicitat să ofere informații cu privire la situația de la spitalul Tg. Cărbunești din județul Gorj, managerul unității medicale, Constantin Târziu, a spus jurnaliștilor că nu a avut timp să se intereseze de detalii cu referire la moartea pacienților. După ce a insistat că decesul acestora nu are legătură cu defecțiunile instalației de oxigen, managerul a spus, iritat, că, de fapt, „da (n.r. pacienții au murit din lipsă de oxigen)”. Anterior, susținea că bolnavii au trecut imediat pe tuburi de oxigen.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat, însă, informația potrivit căreia personalul medical a dus lipsă de tuburi de oxigen, pacienții fiind astfel ventilați mecanic.

Prefectul de Gorj, insistă că moartea celor doi pacienți nu poate fi pusă pe seama defecțiunilor instalației de oxigen, subliniind că bolnavii „oricum ar fi decedat” din cauza simptomelor grave ale bolii COVID-19.

Managerul spitalului Tg. Cărbunești: „Nu am avut timp să mă interesez”

Jurnalist: Vă rog, să lămurim situația. La ce oră a avut loc incidentul?

Manager Constantin Târziu: La ora 6.34 a fost anunțat incidentul.

Jurnalist: În cât timp s-a reușit ventilația mecanică?

Constantin Târziu: Noi aveam deja pregătite tuburi de oxigen și colegii…

Jurnalist: În cât timp?

Constantin Târziu: Aveam tuburi de oxigen și la ATI și la urgență, ambulanța este în curtea spitalului, am apelat și la ei, am sunat imediat la ISU și Prefectură și am primit din partea dlor.

Jurnalist: Când a început ventilația mecanică, imediat?

Constantin Târziu: Da, imediat!

Jurnalist: Care e situația pacienților?

Constantin Târziu: De la ATI, din cei 15, 12 au fost transferați, 2 au decedat, dar nu pot să spun din ce cauză, dacă din cauza incidentului sau nu, un alt pacient a rămas la noi.

Jurnalist: Când au murit? În ambulanță sau unde?

Constantin Târziu: Pacienții decedați au murit pe secția ATI.

Jurnalist: La ce oră a avut loc decesul?

Constantin Târziu: Nu știu ora la care a avut loc decesul. Nu pot să vă dau detalii pentru că nu am avut timp să vă interesez.

Jurnalist: S-a întâmplat la 6.35, este ora 9, nu ați avut timp să vă interesați?

Constantin Târziu: Cel mai bine o să sun la ATI și o să-i întreb pe dlor. Fetele spun că i-au găsit morți după câtva timp după (n.r. incident), dar nu știu dacă din cauza oxigenului sau nu. V-o dau pe doamna doctoriță (…). Nu vrea să vorbească.

În urma presiunilor Antena 3, managerul spitalului din Gorj, Constantin Târziu, a spus că „se pare că da, (n.r. pacienții au murit din lipsă de oxigen)!”.

Prefectul de Gorj: „Oricum ar fi decedat”

Într-o conversație cu jurnaliștii, în care a confirmat informația potrivit căreia doi bolnavi internați la ATI au decedat, prefectul de Gorj, Marcel-Petrică Iacobescu, a făcut declarații cu adevărat macabre.

Prefect Gorj: Da, sunt două persoane decedate. Acestea nu pot fi asociate cu evenimentul întrucât acestea se aflau în stare deosebit de gravă și oricum ar fi decedat.

Jurnalist: Domnule prefect, nu se poate stabili o legătură… Erau persoane conectate la oxigen în Terapie Intensivă?

Prefect Gorj: Da.

Jurnalist: Au fost ventilate manual în momentul în care a cedat instalația?

Prefect Gorj: Au fost trecute pe oxigen pe tuburi imediat.

Jurnalist: Când au avut loc decesele? Imediat sau ca urmare…

Prefect Gorj: Nu acum ca urmare, probabil s-au întâmplat pe la ora 6, 6.30 decesele.

Ulterior, după ce managerul spitalului a confirmat că pacienții au murit din cauza lipsei de oxigen, Marcel-Petrică Iacobescu a spus: „Nu știu ce încercați să speculați, dar oamenii aveau o formă deosebit de gravă de COVID-19 și oricum ar fi decedat din cauza COVID”, a mai spus prefectul.

Oficialul a precizat că unul dintre pacienții morți era intubat din cauza afecțiunilor de sănătate.

Raed Arafat a precizat că până la momentul activării planului roșu, pacienții au fost ventilați manual și nici tuburile de oxigen nu erau suficiente.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: