Decizie istorică luată de Disney. Noua formula care va însoți spectacolul de artificii stârnește controverse aprinse

Decizie istorică luată de Disney. Noua formula care va însoți spectacolul de artificii stârnește controverse aprinseDisney. Sursa foto Arhiva EVZ

Măsură luată de cei de la Disney, pentru alinierea la corectitudinea politică. Se schimbă o formulă de adresare devenită celebră la parcul din Florida.

Reprezentanții Disney au adoptat o măsură ce ține de „corectitudinea politică”. Astfel, adresarea Doamnelor și domnilor, băieți și fete”, spusă la spectacolul de artificii de la Walt Disney World, în Florida nu va mai putea fi auzită. „Bună seara, visători de toate vârstele”, este noua formulă.

Decizie controversată luată de reprezentanții Disney

Reprezentanții Disney au afirmat că adresarea veche a fost scoasă din uz, pentru a promova diversitatea. Reprezentanții gigantului media au anunțat în aprilie noua sa inițiativă și au precizat că își doresc ca toată lumea să se simtă binevenită și inclusă. Totodată, parcurile au închis mai multe atracții pentru a elimina „reprezentarea negativă” a unor grupuri marginalizate.

Deciziile au stârnit controverse, pentru că unii fani au criticat schimbările, alții le-au salutat cu entuziasm.

Altfel, diplomaţia britanică a prezentat scuze publice, luni, pentru că a interzis recrutarea de persoane gay până în 1991, o abordare greşită care a privat Regatul Unit de unele dintre cele mai mari talente ale sale. La 30 de ani după ridicarea acestei interdicţii, în iulie 1991, Philip Barton, subsecretar de stat permanent în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi şeful Serviciului Diplomatic, a prezentat scuze.

Scuze din partea diplomației britanice

„Vreau să prezint scuze publice pentru această interdicţie şi pentru impactul pe care ea l-a avut asupra personalului nostru LGBT şi apropiaţilor săi, aici, în Marea Britanie, şi în străinătate”, a spus Philip Barton într-un mesaj către angajaţii corpului diplomatic, conform Agerpres.

Relaţiile între persoane de acelaşi sex au fost dezincriminate în 1967 în Marea Britanie. Însă interdicţia de a recruta persoane LGBT a fost luată de teama că ele sunt mai vulnerabile la şantaj decât heterosexualii. Această temere a fost alimentată de mai multe scandaluri de spionaj, precum cel care l-a vizat pe John Vassall, un angajat gay al Ambasadei Marii Britanii la Moscova căruia i s-a întins o capcană de către sovietici.

Aceştia l-au şantajat şi l-au constrâns să transmită secrete către KGB. Arestat în 1962, el a fost condamnat la 18 ani de închisoare.