Decizie-cheie pentru Damen Mangalia: Tribunalul Constanța poate schimba strategia de vânzare a șantierului
- Iuliu Vlădescu
- 7 septembrie 2026, 10:15
Damen Mangalia. Sursa foto Facebook
Tribunalul Constanța este așteptat să se pronunțe luni asupra cererii lichidatorului judiciar CITR privind schimbarea procedurii de vânzare a Șantierului Naval Damen Mangalia. Decizia poate accelera valorificarea activelor și este importantă atât pentru un eventual transfer al proprietății, cât și pentru investițiile de până la 920 de milioane de euro avute în vedere prin programul SAFE.
Soluția în cazul Damen, amânată vineri
Judecătorii au amânat vineri pronunțarea în dosarul de faliment al șantierului, urmând să decidă dacă acceptă propunerea CITR de modificare a prețului de pornire la licitații.
În prezent, strategia aprobată de Adunarea Creditorilor prevede șase licitații succesive, cu un preț inițial de 184 de milioane de euro, reprezentând valoarea de piață. Primele trei licitații s-au încheiat fără oferte.
Plata datoriilor către angajați, miză importantă a procesului
CITR propune ca, după o primă licitație la 100% din valoarea de piață, prețul să poată coborî succesiv la 75% și 50%, în cazul în care nu este identificat un cumpărător. Procedura ar permite organizarea mai rapidă a licitațiilor, la intervale de aproximativ una-două săptămâni.
„Cred că vom vedea o soluție până la sfârșitul anului”, a declarat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, care susține că există un interes crescut din partea statului pentru deblocarea situației.

Justiție. Sursă foto: ChatGPT
O miză importantă o reprezintă și plata datoriilor către angajați. Cei peste 1.000 de salariați au de recuperat aproximativ 30 de milioane de lei, la care se vor adăuga drepturile salariale acumulate până la finalizarea concedierilor colective. Potrivit CITR, creanțele salariale au prioritate la distribuirea sumelor obținute din valorificarea activelor.
Cine ar putea prelua Damen Mangalia
Șantierul este urmărit și de Rheinmetall, care anunțase în luna mai că analizează preluarea acestuia împreună cu MSC și transformarea platformei într-un hub naval cu utilizare civilă și militară. Concernul german nu a participat însă la primele licitații.
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a precizat că statul nu poate interveni direct în procedura de faliment, aflată sub controlul lichidatorului și al judecătorului sindic. El a susținut însă că România a condiționat accesarea celor 920 de milioane de euro din SAFE de realizarea concretă a investiției la Mangalia.
Soarta șantierului depinde astfel de decizia instanței privind noua strategie de vânzare și de apariția unui investitor dispus să preia activele industriale.