Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au încheiat în 9 septembrie dezbaterile în dosarul Rompetrol, în care sunt judecaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, senatorul Sorin Roşca Stănescu, fostul ministru Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Victoria Anghelache şi Irina Mihaela Popovici. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dinu Patriciu, acesta decedând în urmă cu o lună, potrivit mediafax.ro.

A doua amânare

Instanţa a amânat atunci pronunţarea unei decizii în dosarul Rompetrol pentru 23 septembrie. Marţi, judecătorii au stabilit ca soluţia în acest caz să fie anunţată în 7 octombrie.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut, la ultimul termen de judecată, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.

DIICOT a contestat achitarea

Procurorul DIICOT a susţinut că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată. Acesta a cerut ca Victor Eros, Gabriela Anghelache şi Alexandru Bucşă să primească pedepse orientate spre maximul prevăzut pentru faptele de care sunt acuzaţi, iar Petrică Grama să primească o pedeapsă cu suspendare.