Lansate pe vremea lui Victor Ponta, scenetele din debutul şedinţei de Guvern, transmise în direct de televiziunile de ştiri, au devenit de la parvenirea lui Mihai Tudose la Palatul Victoria veritabile piese de teatru.

Transformarea îşi are cauza în campania de publicitate personală angajată de Mihai Tudose cu scopul vădit de a dovedi că stăpînul PSD şi al ţării e El şi nu Liviu Dragnea, pus la murat de Binomul SRI-DNA pentru a face culoar liber spre preluarea Partidului de către Omul Sistemului, impus de Sistem ca premier. Piesele de teatru pot fi bune sau proaste.

Depinde de cine le scrie, de cine le regizează şi de cine le interpretează. În cazul celor din debutul şedinţelor de Guvern, ne întîlnim cu una dintre situaţiile în care autorul e şi regizor şi interpret: Mihai Tudose. Dată fiind această triplă ipostază, carei conferă premierului PSD semnificaţia de Autor total, piesa de teatru de la Guvern reflectă întreaga personalitate a persoanei Mihai Tudose: Un semidoct cu apucături de mîrlan.

Despre spectacolul de prost gust, tipic nivelului de inteligenţă al unui partid ca PSD, am mai scris. Am atras atenţia asupra a două note definitorii ale pieselor de teatru publicitare scrise, regizate şi montate de Mihai Tudose:

1) Primitivismul lor, născut din tratarea în public a miniştrilor drept slugi ale premierului care se desfată ghiolbîneşte în postura de vătaf. Transmise în direct de televiziunile de ştiri, piesele de teatru din debutul şedinţelor de Guvern sînt spectacole mizere, care oripilează publicul minim educat prin afişarea stridentă a unor relaţii de Ev Mediu într-o ţară care se pretinde europeană.

2) Caracterul artificial, violent artificial al spectacolelor, jignitoare prin simplismul lor, deoarece presupun un public de o prostie inimaginabilă, presupus de păcălit de neghiobi de-a binelea. E limpede că momentele din debutul ședinței de Guvern nu sunt momente reale ale unei ședințe de Guvern, ci spectacole regizate de către premier pentru a fi transmise de televiziunile de știri.

Pe vremea lui Victor Ponta, aceste spectacole, deşi categoric ţinînd de publicitatea electorală, mai puteau fi suportate de omul de bun simț prin educația dovedită de Victor Ponta. Cele de acum, dînd seamă de un semidoct proţăpit de Sistem în fruntea Guvernului, sînt insuportabile prin imaginea de Șef bădăran, care profită de prerogativele de șef pentru a se lansa în exerciții de vătaf.

Ultimul astfel de spectacol, desfăşurat în debutul şedinţei de Guvern de vineri, 18 august 2017, mi se pare semnificativ pentru felul în care piesele de teatru reflectă personalitatea persoanei lui Mihai Tudose. Ca şi alte spectacole asemănă- toare, cel de vineri, 18 august 2017, a avut drept scop publicitarea lui Mihai Tudose ca adevărat Jupîn al PSD şi al Ţării. Chiar din debut, premierul, aşezat în capul mesei ca odinioară boierii în cerdac, dă indicaţii ce se vor preţioase, dar care se trădează, la simpla iscodire, drept imbecile: „Ministerul Sănătăţii, să ţineţi aproape de românii răniţi, că... doar trei, unul dacă era, şi de acela. Nu e grav. Poate trebuie aduşi acasă, poate sunt trataţi mai bine aici, poate, nu ştiu.”

Acesta a fost prologul. A urmat Actul 1, întruchipat de dialogul dintre premierul Mihai Tudose şi ministrul de Interne, Carmen Dan. Nota de esenţă a acestui dialog o constituie mulţumirea faţă de activitatea ministrei, amintind izbitor de bătutul peste fund, cu palma, de către Conaş a cameristei care a spălat bine podelele. La finalul dialogului vin nitamnisam, în stilul Ordonanţei 13, consideraţiile electorale bombastice ale lui Mihai Tudose: „Este păcat, sînt veşti bune pentru România, cu creştere economică solidă, cea mai mare, sîntem la jumătatea anului premianţii Europei, şi avem cozi la paşapoarte.”

Actul 2 – definit prin dialogul dintre premierul Mihai Tudose şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, se desfăşoară întro atmosferă radical schimbată. Dacă în cazul Carmen Dan, Jupînul își exprima mulțumirea față de cameristă, în cazul Răzvan Cuc, Jupînul își exprimă nemulțumirea față de grăjdar. Orice încercare a ministrului de a-i arăta nu atît premierului, cît mai ales publicului telespectator, că acuzaţiile nu sînt îndreptăţite, e prompt blocată de Mihai Tudose. N-a ajuns să folosească expresia sa favorită Ce p...a mea! dar nici mult nu mai are.

Finalul vine după actul 3, dedicat dialogului cu Liviu Pop, ministrul Educaţiei Naţionale, luat la întrebări în chestiunea manualelor. E un final care explică de ce-şi permite premierul să fie mîrlan cu miniştrii: „Felicitări, domnul ministru de Finanţe, pentru activitatea ANAF în ultima lună. Este prima dată cînd şi-au îndeplinit planul, au făcut şi depășire de plan, deci se poate. Chiar se poate, nu? Ionuţ Mişa: Vă mulţumim, domnule prim-ministru, sperăm să continuăm în aceeaşi notă şi în lunile următoare. Mihai Tudose: Mulţumesc frumos. Intrăm în ordinea de zi. Mulţumesc colegilor de la presă...” Şi miniştrii sînt tot PSDişti.

Nu știu cum s-ar petrece ședințele de Guvern în debutul lor, dacă această parte n-ar fi transmisă în direct de televiziuni. Știu însă că această parte de început nu e fragment de realitate, ci un spectacol scris, regizat și interpretat de premier ca moment de auto publicitate. În cazul lui Mihai Tudose, acest spectacol e de un rar prost gust prin mîrlănia celui care l-a realizat.

Are nevoie România de imaginea unui Guvern în care premierul e un Vătaf mîrlan, iar miniștrii, slugi neghioabe? La această întrebare ar trebui să răspundă, dacă nu CNA, atunci măcar televiziunile de știri. Nu de alta, dar piesele de teatru din debutul ședințelor de Guvern sunt publicitate electorală de cea mai joasă speță. Poate fi difuzată o astfel de publicitate fără a o marca prin semnul Publicitate?