Un președinte care nu-i detestă pe maghiari este ceva ce nu pot tolera, darămite unul care-i prețuiește? Deci în fața pericolului să le dispară boii de la bicicletă, au construit niște minciuni de care i-ar fi rușine inclusiv baronului Munchhausen. Acești nefericiți îl cunosc pe Klaus Iohannis, știu perfect optica despre minorități a unui om aparținând unei minorități, dar și-au zis că au un os de ros din ostilitatea pe care o seamănă între președinte și maghiari. Noroc că aceștia din urmă n-au doar jumătate de creier. Sau de tastatură.

Frigiderele cetățenilor români de etnie maghiară nu se pot umple cu ideologie, și cu atât mai puțin cu ideologia urii. Iar separatismul, enclavizarea, la orice formulă literară s-ar recurge, nu înseamnă iubire. Dorința de a oferi o viață mai bună este lăudabilă, dar cheia puterii acestui stat stă în unitatea lui. Indiferent de criteriul etnic! Indiferent de religie, care nu are voie să devină măciucă, instrument electoral, bau-bau sau prilej de prigoană.

Să ne uităm la familiile mixte! Nu sunt neroade și nici atrofiate, deși multe trebuie să facă față unui val de critici care încep cu a strâmba din nas și ajung chiar la nevoia purității etnice… Nevoia cui? Aceste familii sunt proba puternică a iubirii indiferent de mizeriile care o limitează, sunt un manifest al faptului că se poate învinge păcatul intoleranței. Iar acest tip de abordare trebuie să devină rutină, nu accident. Când vom reuși, oare, asta?

A te face că nu vezi că suntem cu toți compuși din aceleași nevoi, sentimente, dorințe, temeri, speranțe – români, maghiari, sași, armeni, romi… și lista continuă – înseamnă o rupere structurală de calitatea de om. Oamenii nu sunt CNP-uri de contabilizat la vot, ci ființe. Și nu au nevoie de vorbe goale, ci de drumuri, locuri de muncă, spitale, școli, PERSPECTIVE.

De ce este nevoie, periodic, să ne amintim clipe dureroase, în loc să le folosim pentru a nu mai cădea în spirala intoleranței, știm. Fiecare își vede de fișa postului. Problema nu este UDMR, căci nu e prima oară când vehiculează proiecte autonomiste. M-am obișnuit cu ele și știu că nu vor avea niciodată majoritate parlamentară. Am, însă, o problemă cu PSD. Am o problemă cu maniera odioasă prin care liderii acestui partid numeros, care-și tratează membrii tot ca pe niște CNP-uri, sunt dispuși să se joace cu sentimentele oamenilor.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE