De ce au copiii lui Rareș Bogdan religii diferite. „Am avut o înţelegere cu soţia mea. O iubesc şi acum că în primele zile”

De ce au copiii lui Rareș Bogdan religii diferite. „Am avut o înţelegere cu soţia mea. O iubesc şi acum că în primele zile”Sursa: arhiva EVZ

Europarlamentarul Rareş Bogdan a povestit că a făcut o înțelegere cu soția sa înainte de a ajunge la altar. Politicianul a ținut ca cei doi copii ai lui să aibă relegii diferite. Cuplul a refuzat să renunțe la credință.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a recunoscut că i-a propus soției lui ca cei doi copii să aibă religii diferite. Politicianul și partenera lui aveau credințe diferite și nu au vrut să renunțe la convingerile lor. Iubirea l-a făcut să accepte mai multe lucruri.

„Eu respect oamenii credincioși, oamenii care cred în Dumnezeu, indiferent de Dumnezeul cărei religii este, pentru mine sunt oameni buni. Înainte de căsătorie, am făcut o înțelegere cu soția mea. Dacă avem doar băieți, dorindu-ne 2, 3, 4 copii, să fie botezați la ortodocși, eu ținând foarte mult la religia mea, fiind apropiat al Bisericii Ortodoxe și al ierarhilor Bisericii Ortodoxe.

Soția mea venea dintr-o familie de romano-catolici și a spus că nu ar vrea să renunțe la religia ei. Mi-a spus: «Dacă sunt fete, atunci le vom boteza la catolici, pentru că atunci când te duci la căsătorie, în fața altarului, vreau ca fiicele mele să fie duse de tine, pentru că tatăl duce fiica la catolici la altar». Mi-a mai zis: «Vreau ca tu, dacă vom avea o fată, să o duci pe fiica noastră de braț». Am acceptat”, a povestit Rareș Bogdan, conform Libertatea.

sursa: arhivă EVZ

Soția lui Rareș Bogdan are bani grămadă

Rareş Bogdan a mai povestit că soția lui este putred de bogată, tatăl ei fiind un multimilionar din Ardeal. Cu toate acestea, politicianul a declarat că s-a căsătorit din dragoste și că sentimentele lui nu au dispărut absolut deloc. Europarlamentarul i-a făcut mai multe complimente partenerei sale.

„Nu ne-am căsătorit că unul e mai bogat și altul mai puțin bogat. Ci fiindcă ne-am iubit și ne iubim. Eu de-abia aștept să vin acasă, mereu. Tatăl ei a construit un business extraordinar, de jos, de la 200 de dolari luați cu împrumut, este un tip foarte respectat în comunitate. Soacra mea stă în Virginia, în Statele Unite. Soția mea ar fi în stare să dea totul de pe ea pentru cei de lângă ea, dacă ei știu să verse o lacrimă sau să-i prezinte situația.

M-am îndrăgostit de ea, o iubesc și-acum ca în primele zile. Este o femeie frumoasă, sportivă, o doresc la fel de mult și acum. Mi-a dăruit doi copii senzaționali. Măcar atunci cât stau acasă să-i satisfac capriciile sau măcar să încerc. O poșetă, o pereche de pantofi, un buchet de flori, asta am învățat de la tatăl și bunicul meu. Poate un weekend, o vacanță, aici vin și copiii, că nu poate fără ei”, spunea Rareș Bogdan.