De ce a fost vândut și răstignit Hristos. Lămuririle teologului Marian Maricaru

De ce a fost vândut și răstignit Hristos. Lămuririle teologului Marian Maricaru

Motivul trădării și răstignirii lui Hristos. Tema emisiunii Condamnați la cultură, moderată, joi, de Liviu Mihaiu, difuzată pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România, la care au participat teologul Marian Maricaru și Mircea Pușcașu, membru al Federației Ortodoxe ProVita și Bucovina Profundă.

De ce a fost vândut și răstignit Hristos. Lămuririle teologului Marian Maricaru

Marian Maricaru a explicat că motivul principal al ostilității față de Iisus a fost percepția autorităților religioase iudaice asupra modului în care Acesta raporta la Legea lui Moise. Din perspectiva evreilor de atunci, Hristos încălca rânduielile fundamentale, în special pe cea a Sabatului.

„Cine e vinovat? E o chestiune complexă. Sunt două motive pe care le-am invocat când am vorbit despre învierea lui Lazăr și Sabatul. Pentru că Hristos, în viziunea evreilor, încalcă legea lui Moise. Legea Sabatului, făcând orice, inclusiv înviind un om sau vindecând un bolnav în zi de Sabat. Prin urmare, el nu este de la Dumnezeu, el este un stricător al legii lui Moise”, a punctat teologul Marian Maricaru în cadrul emisiunii.

Acesta a subliniat că Iisus a vrut să ofere credinței un sens desăvârșit, nuanțând mesajul Predicii de pe Munte.

„Desigur, Hristos, în Matei 5, versetul 17, acolo e descrisă predica de pe munte în detaliu. Cu mai multe detalii decât la Luca. La Luca este: fericiți cei săraci, ca să înțelegi diferența. Deci e mai nuanțat fericiți cei săraci cu Duhul. Eu găsesc aici o paranteză, un dativ. Deci poate să aibă și sens instrumentale că cei care sunt săraci, prin puterea Duhului, care își asumă sărăcia, materială pentru a se îmbogăți duhovnicești. Că nu orice bogăție te pierde și nu orice sărăcie te salvează”, a adăugat invitatul lui Liviu Mihaiu.

Hristos ca împlinitor al profețiilor vechi

Discuția a evidențiat faptul că Iisus se prezenta ca fiind Cel despre care au vorbit profeții, însă această identitate era de neacceptat pentru liderii religioși ai epocii. Conceptul de „fiu al lui Dumnezeu” era interpretat diferit, provocând o ruptură iremediabilă între tradiția iudaică și mesajul christic.

„Nu am venit să stric legea, ci să o împlinesc sau să-i dau plinătate sau să o împlinesc. E verbul pliro în greacă. Hristos este împlinitorul legii. Când e acuzat, El spune: dacă l-ați fi citit pe Moise, dacă cu adevărat i-ați fi citit profeția, ați fi știut despre el. Faptul că se vorbește de Fiul lui Dumnezeu, se vorbește, în mod larg, și despre, nu, și în psalmi, că toți fii ai lui Dumnezeu sunteți și unși ai lui Hristos, pentru că sunteți neam sfânt, preoție împărătească, deci preoți și împărați care sunt unși”, a detaliat Marian Maricaru.

De la blasfemie la acuzația de trădare politică

Pentru arhierei, afirmația că Iisus este Dumnezeu constituia o blasfemie capitală. Totuși, pentru a obține execuția Sa sub autoritatea romană, a fost necesară o transpunere a vinei religioase într-un context politic, prezentându-L pe Hristos ca pe un potențial uzurpator al puterii imperiale.

„Și asta era ideea, că El e Dumnezeu. Pentru ei era blasfemie. Deci asta e prima dorință a morții sale din partea lor. E blasfemie, tu ai blasfemiat, te faci pe tine Dumnezeu și când e judecat, tot asta, se scoate, la urmă i-au dus fel de fel de învinuiri. El îi zice și lui Pilat că este împărat, dar împărăția lui nu e din lumea aceasta. Deci îi transferă povestea problematică aceasta cu dacă el este Fiul lui Dumnezeu și e Mesia, dar nu ne convine, că face lucruri care nu ni se pare nouă că sunt conform legii lui Moise, trebuie să moară”, a explicat Marian Maricaru.

Mecanismul pentru convingerea lui Pilat din Pont a fost specularea termenului de Mesia, care în ochii Romei reprezenta o amenințare directă la adresa stabilității statului.

„Dar cum să-i facem noi pe romani să-l omoare ei? Păi e foarte simplu, dacă el zice cu gura lui că e Mesia, adică unsul, asta intră în contradicție cu stăpânirea romană, că înseamnă că vrea să uzurpe, nu?”, a concluzionat teologul

7
3
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Ne puteți urmări și pe Google News