Mariya Andreyeva, care are peste 90 de ani, a beneficiat de o sentinţă similară, câştigând 4.300 de euro pentru bondurile pe care le deţinea.

Bondurile sunt doar o parte a datoriei de 785 miliarde de dolari pe care guvernul o are la cetăţeni pentru economiile pierdute în timpul perioadei sovietice. Putin a semnat recent o decizie prin care plăţile să fie amânate până în 2015. Însă, animaţi de recentele decizii judecătoreşti, veteranii se alătură pensionarilor şi încearcă să îşi încaseze drepturile.

„Lucrurile astea trebuiau lămurite încă din ani ‘90", spune Boris Kheyfets, de la Academia de Ştiinţe din Rusia. „Cum îţi poţi asuma această datorie uriaşă? Ar însemna să intri imediat în colaps", a mai spus acesta.

Autorităţile sovietice au început să vândă certificate de stat de ani în 1982 pentru 25, 50 sau 100 de ruble, pe de o parte pentru plăti bondurile mai vechi şi pe de altă parte pentru a extrage numerarul dintr-o economie care producea prea puţine bunuri.

Spre deosebire de alte republici care au creat datorii, şi care în anii ’90 au anunţat că vor plăti doar un procent din credit, Rusia s-a angajat să plătească întreaga sumă datorată. Preşedintele Boris Elţin a semnat un decret în 1995 cerând guvernului să restituite economiile pierdute prin depozite bancare sau bonduri sovietice, păstrându-se puterea de cumpărare din perioada în care au fost emise.

Plăţile au început în primul mandat al lui Putin, atunci când creşterea preţurilor la petrol a creat un surplus bugetar. Acum Putin a revenit la Kremlin, dar bugetul suferă.