Ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb (foto), a semnat un ordin care aduce îmbunătățiri în privința încadrării personalului în regim de plata cu ora.
Astfel, învățătorii, institutorii şi profesorii pentru învățământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor putea fi salarizaţi în regim de plata cu ora pentru cursurile care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română.
De asemenea, a fost stabilită ordinea în care se ocupă catedrele vacante şi rezervate în regim de plata cu ora. În același timp, să elimine fișa de activitate lunară, urmând ca activităţile să fie evidențiate în condica de prezenţă a unității de învăţământ.
Recomandările noastre