Daniela Buruiană, verificată pentru fals în declaraţii

Daniela Buruiană, verificată pentru fals în declaraţii

Fosta peremistă este verificată de Parchet pentru fals în declaraţii, după ce Agenţia Naţională pentru Integritate a sesizat că aceasta ar avea o avere mai mare decât cea declarată.

Daniela buruiană susţine că nu există niciun obiect de cercetare: "Trebuie să fiu în atenţia opiniei publice ca fiind o persoană incomodă pentru Traian Băsescu. Nu mi-e frică. Să văd dacă reuşesc să ţină pasul cu mine".

"ANI paralizează bugetul de stat de când s-a înfiinţat. Nu vor decât salarii foarte mari şi tot felul de privilegii. Este şi motivul pentru care nu avem bani pentru pensionari, pentru profesori, pentru că apar instituţii care nu există nicăieri în lume", susţine Buruiană, citată de Realitatea.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News