Daniel Craig, fascinat de Regina Elisabeta. A fost o adevărată surpriză: „E pusă mereu pe glume”

Daniel Craig, fascinat de Regina Elisabeta. A fost o adevărată surpriză: „E pusă mereu pe glume”Sursa: arhiva EVZ

Actorul Daniel Craig a scos la iveală o serie de detalii din intimitatea Reginei Elisabeta. Vedeta a mărturisit că suverana este mereu pusă pe șotii și că este o reală plăcere să petreci timpul cu ea. Nu a putut să uite prima întâlnire cu aceasta.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este una dintre cele mai respectate femei din lume. Aceasta este cunoscută pentru atitudinea ei dominantă, dar adevărul din spatele camerelor este total diferit.

Actorul Daniel Craig, cunoscut pentru rolul său din James Bond, a avut ocazia să o cunoască pe Elisabeta a II-a. Vedeta a mărturisit că suverana este schimbată atunci când se simte în largul ei.

În urmă cu zece ani, Regina a fost protagonista celui mai savuros moment de la Jocurile Olimpice, care au avut loc în Londra. Nu a putut să își facă apariția fără faimosul James Bond. Suverana a fost alături de diplomați și de sportivi importanți, dar marea ei surpriză a fost chiar actorul Daniel Craig.

Regina și Daniel Craig au apărut într-un videoclip coborând din elicopterul care survola Londra. Filmarea cu inaugurarea Jocurilor Olimpice a devenit virală în toată lumea. Actorul nu a putut să nu povestească experiența sa cu Elisabeta a II-a.

Craig a mărturisit că Regina este o femeie minunată, amuzantă și mereu pusă pe glume.

„Este foarte amuzantă. E pusă mereu pe glume. Îi face să facă glume cu cei din jur. Și cu mine a făcut una. Când trebuia să ne fotografiem, a zis: ‘ah, nu, ăsta e ăla care nu zâmbește niciodată’. Cam avea dreptate”, a mărturisit Daniel Craig.

Craig a mai povestit că în timpul filmărilor a reușit să o cunoască pe Regină. Acesta s-a simțit foarte tensiunat, fiind urmărit de animalele Familiei Regale. "Stăteam întins pe jos cu ei în cea mai mare parte a timpului. Adică, erau acolo. Cred că au propriul majordom. Sunt foarte prietenoase", a spus despre animalele de companie ale reginei.

Regina Elisabeta este la capătul puterilor

Regina Elisabeta a II-a declarat că s-a infectat cu Covid-19 duminică, dar simptomele ei sunt „ușoare”. În urma anunțului, foarte multe zvonuri au apărut pe Internet. Utilizatorii din toată lumea au rămas șocați după ce au citit un fake news care spunea că suverana s-a stins din viață.

„Surse apropiate Palatului Buckingham ne-au anunțat exclusiv că #QueenElizabeth a murit. Era era programată să participe la nunta editorului Vogue britanic Edward Enninful, dar a fost găsită moartă. Povestea în curs de dezvoltare“, a scris Hollywood Unlocked pe Instagram. Postarea a devenit virala, dar s-a dovedit a fi o mare minciună.