Cod roșu în agricultură. România riscă să piardă fonduri în valoare de jumătate de miliard de euro

Cod roșu în agricultură. România riscă să piardă fonduri în valoare de jumătate de miliard de euroSistem de irigații. Sursa foto: Facebook/Daniel Buda

România. Europarlamentarul liberal Daniel Buda a transmis că România nu își permite să piardă fondurile europene din agricultură. Mai ales în contextul actual, în care seceta prelungită și canicula au afectat grav producția agricultorilor.

Daniel Buda: România riscă să piardă jumătate de miliard de euro

La nivel european a fost emisă o alertă privind producția de alimente afectată din plin de temperaturile caniculare. Afectate sunt statele din bazinul Mării Mediterane, dar și din Europa Centrală și de Est, inclusiv România. Pe fondul acestei probleme, Daniel Buda atrage atenția că fermierii români nu trebuie să sufere din cauza incompetenței de la ministerul Agriculturii.

Într-un mesaj de pe rețelele de socializare, liberalul Daniel Buda avertizează pentru a doua oară că România este la un pas să piardă o finanțare de jumătate de miliard de euro cuprinsă în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PDR). Finanțare aferentă perioadei 2014-2020. Banii sunt destinați mai multor domenii agricole, inclusiv modernizarea canalelor de irigații, un capitol la care România nu excelează.

Comisia Europeană, avertisment pentru Guvernul de la București

Mai grav este că, susține Daniel Buda, Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală din Comisia Europeană a transmis o scrisoare instituțiilor de la București prin care avertizează că România este la un pas să piardă finanțarea amintită, prin dezangajarea fondurilor PDR la sfârșitul perioadei de programare 2014-2022.

Comisia Europeană a transmis României o înștiințare în care Executivul European subliniză că România riscă să repete scenariul din perioada 2007-2013 când țara noastră a pierdut fonduri importante din cauza lipsei de viziune și a proiectelor nefinalizate. Mai mult decât atât, CE atrage atenția că s-au plătit deja avansuri însă progresele au întârziat să apară.

Daniel Buda

Eurodeputatul Buda. Sursa foto: Facebook/ D.Buda

Daniel Buda, comentarii pe marginea subvențiilor acordate fermierilor români

Motiv pentru care, completează din nou liberalul Daniel Buda, DG AGRI este dispusă să sprijine logistic România. Astfel încât „riscul unei astfel de dezangajări semnificative” să fie evitat. „Atragem atenția, încă o dată, că România nu își permite să piardă banii europeni destinați agriculturii și sistemelor de irigații, în mod special!

Riscul este unul real, responsabilii din Agricultură mai au foarte puțin timp la dispoziție să evite dezangajarea, așa cum ne-a transmis Comisia Europeană. Le transmitem public că vom monitoriza progresul proiectelor care au scopul de a salva agricultura românească”, a menționat Daniel Buda în postarea de pe Facebook.

În altă ordine de idei, eurodeputatul a comentat și decizia Coliției de a despăgubi agricultorii afectați de secetă. Daniel Buda a opinat că măsura propusă de ministerul Agriculturii este bine-venită însă nu produce finalitate pe termen lung. Fermierii au nevoie să-și dezvolte propriile instalații de irigații, însă birocrația excesivă reprezintă o piedică pentru agricultori.