Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în sesiunea plenară a Comitetului Economic și social European, că este mâhnită de dezinformările care există cu privire la acțiunile Guvernului de la București, spunând că Executivul nu a intervenit în sistemul juridic.
„Vreau să vă asigur că în România statul de drept este respectat, drepturile omului trebuie respectate și sunt mâhnită să constat că încă este dezinformare. Guvernul României nu a avut interferență în justiție. Puteți adresa aceste întrebări și vă dau răspunsurile corecte. Una dintre poblemele este referitoare la știrile false și dezinformare pentru că pot să inducă percepții greșite despre un stat sau guvern, cum e acum cu guvernul României”, a declarat Viorica Dăncilă, la Bruxelles, conform Mediafax.
Premierul a vorbit și despre dublul standard în Uniunea Europeană.
„Trebuie să pornim de la situația reală pentrua găsi soluțiile pentru ameliorarea situației. Avem dublu standard, Europa este divizată, avem nevoie de o Europă unită și toate statele membre să fie tratate în mod real. Asta depinde de noi. Dacă vom continua divizând și mai mult Europa nu ne putem mira că următoarea configurare a Parlamentului European va fi una care să nu permită luarea unor decizii corecte pentru cetățenii europeni”, a mai spus Dăncilă.