Dăncilă acoperă criza pestei porcine cu creșterea economică

Dăncilă acoperă criza pestei porcine cu creșterea economică

Deși ne aflăm în plină criză a pestei porcine, unde, până în momentul de față, peste 160.000 de porci au fost sacrifi cați la nivelul întregii țări, la începutul ședinței de guvern, de ieri, premierul Viorica Dăncilă a vorbit despre trendul pozitiv al economiei României, după ce prin datele publicate recent de INS se confi rmă că există o creștere economică „robustă, sustenabilă și echilibrată”

Economia a înregistrat un avans de 4,2% în trimestrul al II-lea al anului 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar la nivel european ne aflăm pe locul II în topul creşterii economice din trimestrul al II-lea, comparativ cu primul trimestru din 2018”, a spus Dăncilă.

● Premierul a anunțat că veniturile obţinute din drepturile de proprietate intelectuală vor fi incluse în categoria sumelor care se iau în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

● Fiecare angajat din fermele afectate de criza pestei porcine, care și-a pierdut locul de muncă, să primească o compensație financiară neimpozabilă în valoare de 500 de lei, timp de maxim șase luni. Sprijinul se acordă lunar în completarea indemnizației de șomaj, începând cu data încetării contractului individual de muncă, potrivit unei OUG adoptate de Guvern.

● Guvernul a votat achiziția a peste 1.200 de ambulanțe noi, în valoare de peste 470 milioane lei. Din suma totală pentru aceste echipamente o parte importantă de bani provine din fondurile europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014- 2020.

● Proiectul privind modernizarea și extinderea Sistemului de Urgență 112 a fost aprobat de Guvern. Acesta are o valoare de 47,6 milioane de euro şi o perioadă de implementare de 36 de luni.

 

Ne puteți urmări și pe Google News