Evenimentul Zilei > Justitie > Dana Gîrbovan condamnă găștile de pe Forumul magistraților: „Limbaj de mahala. Încrederea și respectul se câștigă!”
Dana Gîrbovan condamnă găștile de pe Forumul magistraților: „Limbaj de mahala. Încrederea și respectul se câștigă!”

Dana Gîrbovan condamnă găștile de pe Forumul magistraților: „Limbaj de mahala. Încrederea și respectul se câștigă!”

Judecătoarea Dana Gîrbovan, președinte UNJR și al Curții de Apel Cluj, a condamnat violențele de limbaj și derapajele profesioniștilor din justiție, dar și interesele diferitelor grupări.

Chestionată despre printscreen-urile apărute în presă cu comentarii de pe grupul ”Forumul magistraților” de pe Facebook, judecătoarea Dana Gîrbovan a spus, în emisiunea ”Marius Tucă Show”, că a fost șocată să vadă exprimări de genul ”sluga din fruntea MAI”. ”Astfel de exprimări la adresa celorlalte puteri ale Statului nu au nicio legătură cu libertatea de exprimare”, este de părere Gîrbovan.

”Este șocant pentru oricine, este șocant inclusiv pentru judecători și procurori să ia contact cu un astfel de mod de a purta o discuție, chiar dacă vorbim de un forum închis, până la urmă. Este un forum ce cuprinde, din ce am înțeles, 2000 de judecători, procurori și auditori de justiție.”, a declarat președintele Curții de Apel Cluj.

O bună parte din magistrați au fost eliminați de pe forum din simplul motiv că nu au semnat memoriile acelea celebre

Dana Gîrbovan a explicat de ce nu este prezentă pe acest forum, făcând referire la influența noilor legi ale justiției. ”Este o poveste mai lungă. Forumul a fost creat și mi-a plăcut. A expune problemele face parte din procesul de vindecare. Acest forum a fost creat cu mulți ani în urmă și cuprindea judecători și procurori indiferent de apartenența asociativă a acestora, făceau parte din diverse asociații sau nu făceau parte din nicio asociație. Când am început problemele cu legile justiției, în 2017 -2018, și s-a polarizat foarte mult și societatea și magistratura, o bună parte din magistrați au fost pur și simplu eliminați de pe forum din simplul motiv că nu au semnat memoriile acelea celebre sau ar fi avut alte puncte de vedere. Asta a relevat pentru noi o mentalitate extrem de îngrijorătoare, pentru că, cel puțin pentru un judecător, esențial este de a avea mintea deschisă, de a înțelege argumente, nu neapărat de a le accepta”, a răspuns Gîrbovan.

Libertatea de exprimare, pentru acești colegi, însemna activități defăimătoare la adresa celorlalte puteri de Stat

Magistratul a atacat o altă asociație de magistrați: ”Forumul Judecătorilor din România a susținut cu foarte multă îndârjire corectarea așa-numitelor măcelăriri ale legilor justiției. Ei foloseau termenul de ”a măcelări”. Unul din articolele ce se cereau a fi imediat abrogate viza, spuneau ei, îngrădirea libertății de exprimare. Nu știu dacă ați urmărit conferința de presă a ministrului Justiției. Acesta anunță, printre alte ”realizări”, faptul că a fost abrogat articolul ce îngrădea libertatea de exprimare a judecătorilor și, spune domnia sa, că acest articol ar fi împiedicat judecătorii să critice legile justiției și propunerile la acestea.

În ultimul an, toate asociațiile s-au exprimat cu privire la legile justiției. Nu a împiedicat cu nimic judecătorii să se exprime în ce privea statutul magistraților și organizarea judiciară. În schimb, ce prevedea acel articol: Impunea obligație de abținere a judecătorilor și procurorilor de la orice manifestare sau exprimare defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului. Practic, libertatea de exprimare, pentru acești colegi de la Forumul Judecătorilor, însemna activități defăimătoare la adresa celorlalte puteri de Stat.

Judecătoarea Gîrbovan: Nici încrederea, nici respectul nu-s niște chestiuni pe care să le pretind

Iar dacă citim acum aceste printuri care au apărut pe presă, reușim să înțelegem concret despre ce era vorba. Pentru că am fost și eu șocată să găsesc exprimări de genul ”sluga din fruntea MAI”, ”câștiguri teritoriale obținute de penali”, ”s-au grăbit penalii prin Predoiu să se ducă pe centura politicii” ș.a.m.d. Deci astfel de exprimări la adresa celorlalte puteri ale Statului nu au nicio legătură cu libertatea de exprimare. Dimpotrivă, faptul că judecătorii au obligație de rezervă ține de statutul lor și de încrederea pe care trebuie să o confere cetățenilor. Pentru că nici încrederea, nici respectul nu-s niște chestiuni pe care să le pretind.

O, acum am devenit judecător, toată lumea trebuie să mă respecte, toată lumea trebuie să aibă încredere în mine, eu am voie să am orice, eu am voie să mă comport oricum în raport cu celelalte puteri. Nu este așa. Aceste lucruri se câștigă și în măsura în care cerem celorlalte puteri, pe bună dreptate, ca atunci când critică puterea judecătorească să nu o facă într-un mod denigrator, într-un mod care conduce la neîncrederea cetățenilor, în mod reciproc și noi avem aceeași obligație. Atunci când ne exprimăm în raport cu celelate puteri trebuie să o facem prin critici punctuale, argumentate, nu prin atacuri, nu prin acțiuni defăimătoare, așa cum prevede de altfel legea. Nu mai vorbesc de limbajul la adresa celorlalți colegi, care este pur și simplu de mahala”, a încheiat magistratul.

Sursa: Clujust.ro