Dan Petrescu pune din nou presiune pe arbitraj. Joc psihologic făcut de antrenor, înaintea unui meci crucial
- Andra Puiu
- 26 aprilie 2023, 09:57
Dan Petrescu a fost unul dintre antrenorii din Superliga României care a cerut în repetate rânduri ca sistemul VAR să fie introdus și în campionatul din țara noastră. Fostul internațional critică acum acest sistem și susține că echipa sa a fost dezavantajată în toate etapele din play-off.
Dan Petrescu a vorbit despre meciul din Cupa României dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu-Gheorghe, partidă care se va juca miercuri, ora 19.00. Antrenorul campioanei consideră că este un meci vital pentru ambele echipe, iar una dintre ele trebuie să câștige pentru a se califica în finala competiției. Fostul internațional a mai adăugat că mulți fotbaliști ai campioanei sunt accidentați și vor lipsi la acest meci. În ceea ce privește șansele de calificare, Petrescu a spus că în această etapă a competiției nu mai există o echipă favorită.
„Aș zice că șansele sunt egale. Normal, am fi vrut să jucăm acasă. Iar e ceva ce nu înțeleg, ar fi trebuit să se joace tur-retur sau pe un teren neutru, dar numai în fotbalul românesc e așa. În campionat nu mai suntem la mâna noastră, dar în Cupă, da. La campionat, îmi place că se fac polemici săptămâna asta. Dar hai să luăm meciurile noastre în play-off! În primul, cu Rapid, Maglica marchează, dar VAR dă ofsaid. Eu nu am văzut ofsaid nicăieri. Apoi, la Craiova, Ivan are capul în ofsaid, dar se zice că nu contează capul”, a declarat Dan Petrescu.
Tehnicianul a continuat prin a spune că a pierdut mai multe puncte de la începutul play-off-ului și acuză că echipa s-a a fost dezavantajată și în meciurile disputate împotriva Farului Constanța, lui Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB-ului. „Burscul” a susținut că întreg clubul trebuia să se retragă după aceste erori de arbitraj.
Dan Petrescu este nemulțumit de sistemul VAR
„Dacă vine o echipă și îmi arată că a fost dezavantajată, dar nu la un corner sau la un aut, ci un gol sau un penalty, mă ridic și plec. Numai CFR a fost dezavantajată. Toate astea de VAR au fost împotriva noastră. Și liniile au fost trase cum au vrut. Mesajul patronului nostru e normal, am tăcut chiar prea mult. Fiindcă au fost meci de meci greșeli mari împotriva noastră. Trebuia să plecăm cu toții!”, a mai spus Petrescu.
Fostul internațional a mărturisit că nu s-a așteptat că după introducerea VAR-ului să există probleme atât de mari. Tehnicianul român consideră că sistemul din țara noastră ar trebui să fie performant precum cel din alte campioante și arbitrii să poată vedea acele linii electronice care să arate dacă a fost ofsaid sau nu. De asemenea, Petrescu vrea ca regulile să fie clare pentru că el nu mai înțelege când se poate acorda penalty, cartonaș roșu sau henț. Antrenorul de la CFR Cluj a continuat prin a spune că era cel mai mare fan al tehnologiei VAR, dar poate era mai bine ca acest sistem să nu fie introdus pentru că la toate meciurile au fost făcute mari greșeli.
„Detaliile fac diferența. Și arbitrajele, și VAR, accidentările. E și presiune mare pe arbitri, dar tot timpul a fost așa. Nu țin minte un campionat câștigat de cineva fără presiune. Numai dacă avea cineva 20 de puncte și te lăsau în pace, fără play-off, să nu îți ia jumătate de puncte, atunci da. Colțescu a dat penalty cu Farul, la Janga, s-a auzit «bum» de pe bancă. S-a dus la VAR, a stat o secundă și a venit înapoi. Când ai văzut tu într-o secundă că nu e penalty? ”, a mai spus Dan Petrescu în conferința de presă de dinaintea meciului din Cupa României, potrivit GSP.