Dan Petrescu a fost certat de mama lui, după scandalul cu Hagi. EVZ a avut dreptate: Nu pleacă de la CFR Cluj

Dan Petrescu a fost certat de mama lui, după scandalul cu Hagi. EVZ a avut dreptate: Nu pleacă de la CFR Cluj

Antrenorul clujenilor a recunoscut că are mai multe oferte, dar că nu le va da curs din cauza unei clauze din contract. Evenimentul Zilei a scris că Dan Petrescu trebuie să achite clubului suma de 400.000 de euro, dacă va rupe contractul și va merge să antreneze altă echipă.

După meciul de duminică seara, cu Farul Constanța, de la Cluj, Dan Petrescu s-a certat la finalul partidei cu Gică Hagi.

Petrescu a refuzat să spună cei i-a zis lui Hagi, dar a precizat că l-a sunat și și-a cerut scuze.

“După meci, mi-a fost chiar rău. Sănătatea mea e mai importantă. Dar e clar că am greşit, mi-am şi cerut scuze faţă de Hagi şi de Iaşko, i-am sunat. Sunt foarte multe care s-au adunat, dar n-aveam voie să fac ce am făcut ... Am vorbit cu Gică de trei ori cred până astăzi. Noi, când eram jucători, cu Popescu şi cu Hagi ne înjuram mereu şi ne certam. Nu ne vorbeam poate o zi – două, dar ne reveneam. Acum la fel, m-am certat cu el... Ce, o prietenie de o viaţă se strică într-un meci?”, a spus Petrescu.

A fost certat de mama lui

După meciul cu Farul, Dan Petrescu a primit cel mai important telefon din seara respectivă, de la mama lui.

Femeia i-a spus antrenorului că ceea ce face pe teren, atunci când pierde este inacceptabil, și că acest lucru îi poate afecta sănătatea.

”Cel mai supărat sunt că mama mi-a zis: ‘Ce faci, mamă? Vrei să mori pe teren?’. Săraca, la 80 şi ceva de ani stă să mă vadă pe mine cum îmi dau viaţa pe teren. E o greşeală de-a mea, în primul rând trebuie să mă gândesc la sănătatea mea. Dar aşa sunt eu mai ales când pierd câteodată îmi pierd controlul. Am avut tensiune după meci. Sper să nu se mai întâmple şi regret tot ce am făcut”, a mai dezvăluit Petrescu.

Nu va pleca de la CFR Cluj

Miercuri, Dan Petrescu a făcut o declarație de presă din care rezultă că vrea să continue la CFR Cluj.

Evenimentul Zilei a dezvăluit încă de luni, că antrenorul are o clauză în contract, de 400.000 de euro. Patronul celor de la CFR Cluj, Neluțu Varga ne-a spus că Dan Petrescu trebuie să achite această sumă dacă va pleca la altă echipă. De asemenea, Varga a mai precizat că antrenorul va rămâne la echipă cel puțin încă un sezon.

“Nu am, am mai multe oferte, dar din Coreea nu. Am din alte ţări dar mai am contract un an. Eu nu pot să ascult ofertele până când patronul CFR nu îşi dă acordul. El va decide viitorul meu. Am contract un an, ştiţi clauza pe care o am în contract. Patronul lui CFR va decide. Eu vreau să rămân în continuare. Depinde şi de rezultatul ăsta foarte mult şi după meci ne vom întâlni. Nu o să decid eu după meci dacă rămân. Eu vreau să duc contractul până la capăt, dar nu depinde de mine”, a spus Petrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News