Dan Negru i-a luat fața lui Teo Trandafir la Kanal D. Oficialii trustului se gândesc să renunțe la emisiunea „Teo Show”
- Andra Puiu
- 10 octombrie 2022, 07:34
Conducerea Kanal D este nemulțumită de audiențele pe care le înregistrează emisiunile postului. Astfel, Teo Show, emisiune prezentată de celebra Teo Trandafir, a fost scoasă din regimul luni-vineri. Emisiunea va putea fi urmărită în weekend de la ora 10, în speranța că show-ul o să dea lovitura. Acest lucru nu s-a întâmplat după mai bine de o lună de emisie.
„Teo Show” nu a mai oferit audiențele de altădată. Așadar, conducerea Kanal D a decis ca emisiunea să fie mutată. Ea va putea fi urmărită de două ori pe săptămână, sâmbătă și duminică.
Teo Trandafir, simpatica prezentatoare, poate fi urmărită pe post de cei care o îndrăgesc și îi apreciază emisiunile. Prin mutarea emisiunii „Teo Show”, șefii de la Kanal D au sperat că noul proiect să aducă o audiență mai mare. Cu toate acestea, cifrele nu numai că se opresc în loc, ba chiar sunt înregistrate tot mai multe scăderi.
Anunțul lui Teo Trandafir, înainte de debutul noului proiect
Chiar Teo și-a anunțat fanii că vor avea parte de calitate în emisiunea pe care o va modera în weekend. În acest context, prezentatoarea TV a explicat că și-ar dori ca fanii ei „să se aștepte la neașteptat”. În plus, Teo a susținut că emisiunea va fi diferită față de cum era înainte și acest lucru a surprins-o chiar și pe ea. „O să râdem, o să ne informăm, o să ne pregătim pentru weekend, să facem viața un pic mai frumoasă. Stilul meu nu va dispărea complet, dar se va îmbogăți un pic cu stilul celorlalți invitați”, era anunțul lui Teo, cu puține zile înainte de debut.
Teo Trandafir nu a mințit. Există o schimbarea. Totuși, ea și-a păstrat, oarecum, stilul de abordare. Partea rea pentru Kanal D este că încercările prezentatoarei de a atrage publicului în fața televizoarelor nu au funcționat. Situație pe care șefii nu o digeră ușor. Persoane din interiorul postului de televiziune spun că se ia în calcul chiar renunțarea la emisiune. Totuși, acest lucru s-ar întâmpla spre finalul anului, atunci când se va trage linie.
Dan Negru a dat lovitura la Kanal D
În schimb, Dan Negru, cu cele două emisiuni pe care le prezintă, „Jocul cuvintelor”, show ajuns la al doilea sezon, dar și noul proiect, „Tu urmezi”, a dat lovitura. Cel din urmă, ocupă primul loc în topul audiențelor în trustul turcesc
„Foarte bine merg emisiunile lui! În special «Jocul cuvintelor», care are o audiență incredibilă. Cu celelalte emisiuni e cam problemă la Kanal D. Teo Show … Ați văzut, «Dimineața cu noi» a dispărut… Nu e chiar de bine. Se tot încearcă proiecte, se schimbă prezentatori, se rulează oameni, echipe, na, tot ce înseamnă televiziune. E clar că se caută formatul cel mai bun”, a dezvăluit o sursă pentru CANCAN.