Dacian Cioloș crede că ministrul Justiției lovește cu mantă în procurorul general: miza este dosarul violențelor din 10 august

Dacian Cioloș crede că ministrul Justiției lovește cu mantă în procurorul general: miza este dosarul violențelor din 10 august

Într-o postare pe facebook, Dacian Cioloș, fost premier al României, susține că scopul lui Tudorel Toader, ministru al Justiției, este de a scăpa de procurorul general Augustin Lazăr, lovitura fiind una cu mantă: închiderea dosarului violențelor din data de 10 august.

"Sub pretextul evaluării procurorului general al României, care e responsabilitatea în primul rând a Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Tudorel Toader încearcă să pună presiune pe dosarul violenţelor la care au fost supuşi cetăţenii care au protestat în 10 august şi să decapiteze conducerea Parchetului General. Nu este nicio surpriză comportamentul ministrului Toader. A procedat în aceeaşi manieră şi când a dorit demiterea conducerii DNA. De data aceasta, foloseşte o informaţie parţial adevărată, parţial falsă, doar ca să poată declanşa o procedură de evaluare împotriva lui Augustin Lazăr pentru simplu motiv că acesta s-a opus public ministrului în mai multe rânduri", crede Cioloș.

Fostul premier și lider al platformei România 100, care va deveni partid politic, mai susține că țara noastră are mare nevoie în prezent, de instituții solide, independente politic, care să poată să facă fața asaltului politicienilor, indiferent de partidul din care provin. "Pare tot mai clar: cine îndrăzneşte să conteste acapararea politică a instituţiilor statului, care ar trebui să lucreze independent de puterea politică, sunt considerate ca fiind parte a statului paralel şi trebuie preluate sub controlul liderilor PSD-ALDE", a mai adăugat Cioloș.

Ne puteți urmări și pe Google News