Am constatat uimit că în prima zi în care incidentul a fost tocat, până și cele mai reținute hormonal relatări de presă înclinau către nuanța „asta este, ăla cu BMW-ul a găsit ceea ce a căutat!”. În niciuna dintre ele nu am întâlnit vreo observație de natură juridică, vreo considerație de ordin moral, vreo îndoială în privința stabilității psihice a vatmanului, sau vreo perspectivă care să țină cont de ceea ce se numește pericol social.

Chiar să nu știe niciun mîndruță cu păreri la secundă, că pe șina aia de tramvai un cetățean, cel cu BMW-ul, a comis o contravenție și cel cu tramvaiul l-a pedepsit cu o infracțiune comisă premeditat? Chiar să nu intereseze pe mai nimeni că vatmanul, cel puțin în momentele în care lovea repetat autoturismul și filma scena, era cu mințile plecate?

Cum altfel, putea fi, din moment ce se filma, în timp ce încălca prevederile Art. 253 din Codul Penal, cel care incriminează infracțiunea de distrugere? Cu atât mai mult, și-a filmat demersul astfel încât să se vadă foarte clar că lovirea a fost repetată voit, în momentele în care șoferul încerca să coboare, ca să vadă ce se întâmplă.

Bun, un vatman a luat-o razna, i-au cedat nervii, a fost scos din sărite de șoferii care îi tot taie calea, deși Codul Rutier prevede clar sancțiuni contravenționale pentru asta. Astfel tulburat, a procedat aberant, nu a mai ținut cont de nimic, nici de siguranța celor din mașina aflată în cale, nici de cea a călătorilor din tramvai, nici de lege și nici măcar de siguranța locului său de muncă și a libertății sale.

Ca o paranteză, pe de o parte, polițiștii i-au suspendat șoferului permisul de conducere dar, pe de alta, au întocmit și un dosar penal „in rem”. Așadar, vatmanul poate fi înțeles, a avut un moment de pierdere a rațiunii. Ce s-a întâmplat însă cu cei care au auzit de incident și l-au comentat pe rețele, sau chiar cu cei care l-au relatat și analizat jurnalistic? Aceștia se presupune că erau cu mințile în cutiuța lor. De unde entuziasmul ăsta, de unde satisfacția asta, din ce pornirea de a exclama „bine i-a făcut!”?

Aș avea o explicație! Mizeria asta de întâmplare, cu un vatman pe post de justițiar al străzilor cotropite de șoferi cu BMW, mi-a tras basca de pe ochi și, vorba filosofului Nae Ionescu, m-a dumirit. Mulți jurnaliști nu mai au nici cea mai vagă preocupare de a trece realitățile pe care le observă și la care se referă prin filtrele consacrate de lege, morală, în general prin normele care ne fac să existăm în societate ca oameni, nu ca șobolani într-o groapă din care nu putem ieși.

De ce fac asta? Pentru că cei pe gustul cărora exprimă astfel de judecăți putrede, deși minoritari la nivel de pondere în populație, îi aplaudă zgomotos și le dau senzația de stâlpi ai Cetății. Faptul că sunt pe placul unora de aceeași teapă cu publicul care asista extaziat în Evul Mediu la decapitări și spânzurări nu îi pune pe gânduri.

Nici faptul că au un succes de aceeași natură cu acela al jurnaliștilor cu patru clase ai anilor `50, atunci când îi descriau pe țăranii fruntași ai satelor a fi doar niște patibulari chiaburi cu ceafa groasă. Ei bine, locul chiaburilor numai buni de trimis la Canal a fost luat de cei cu BMW, peste care trebuie trecut cu tramvaiul.

Cu BMW! Cum spuneam, detaliu important, pentru că BMW-ul este problema de fapt! Dacă pe șinele alea de tramvai, vatmanul s-ar fi împiedicat de o Dacie din anii `80, credeți că l-ar mai fi apucat vreo ceva? Să-și răspundă fiecare, este doar o întrebare retorică.  Dacă la sfârșitul căutării va fi descoperit sentimentul numit ură, ura în stare pură, eforturile nu vor fi zadarnice. Răsplata va fi înțelegerea a ce anume ne face să vrem distrugerea celui care, din greșeală sau nu, ne stă în drum.

Te-ar putea interesa și: