Cum te poți pensiona mai repede cu cinci ani. Ce condiții trebuie îndeplinite și unde trebuie depus dosarul

Cum te poți pensiona mai repede cu cinci ani. Ce condiții trebuie îndeplinite și unde trebuie depus dosarulPensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Creșterea treptată a vârstei de pensionare, condiție de bază în programul negociat de România pentru PNRR, face ca foarte mulți români să solicite pensionarea anticipată.

Este bine de știut că persoanele care au lucrat în grupa unu sau doi, de muncă, se pot pensiona anticipat, fără penalizare, la împlinirea vârstei de 60 de ani.

Acest lucru constituie un avantaj major pentru foarte mulți români, care au împlinit această vârstă, au stagiul complet de cotizare, la care se adaugă cel puțin opt ani de grupă.

În acest caz, pensia anticipată este una fără penalizare, egală cu cea care ar fi încasată de o altă persoană care ar fi beneficiar de acest drept la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Cum se calculează vechimea în muncă

Legea 263/20210, privind sistemul unitar de pensii este foarte clară atunci când vine vorba despre pensionarea anticipată.

Potrivit actului normativ, stagiul complet de cotizare la bugetul național de pensii este de 35 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

De asemenea legea prevede că există două condiții care trebuiesc îndeplinite de un cetățean român, care solicită plata unei pensii anticipate.

Prima condiție se referă la faptul ca solicitantul să fi depășit cu opt ani stagiul de cotizare, adică să fi ajuns la 43 de ani de cotizație la bugetul de pensii. În general, acest criteriu este realizat doar de persoanele care au lucrat în grupele grele de muncă.

De exemplu, mecanicii de locomotivă care lucrează în grupa 1 de muncă, primesc un spor de șase luni la fiecare an lucrat. La împlinirea unei vechimi de 35 de ani, un mecanic de locomotivă, primește în plus un spor de 17,5 ani, ceea ce înseamnă o vechime completă în muncă de 52.5 ani.

Le fel se calculează și pentru persoanele care au lucrat în grupa a doua de muncă. În acest caz, vechimea acordată este de trei luni la fiecare an lucrat, fapt ce face ca la împlinirea stagiului complet de cotizare, vechimea în plus acumulată să fie de opt ani și șapte luni, adică o vechime totală de peste 43 de ani.

A doua condiție este ca solicitantul să fi împlinit vîrsta de 60 de ani.

Ce acte sunt necesare?

În acest caz, cei care se îndeplinesc cele două condiții pot solicita acordarea unei pensii anticipate, fără penalizare, sau cu penalizare, care se va aplica în cota unui procent pentru fiecare an lipsă.

De asemenea, aceștia trebuie să depună un dosar, care va fi înregistrat la fiecare Casă Județean de Pensii, care trebuie să conțină:

► Cerere pentru înscrierea la pensie anticipată;

► Carnetul de muncă (original şi copie);

► Carnetul de muncă pentru membrii CAP, dacă este cazul (original și copie);

Ne puteți urmări și pe Google News