Domnul Putin și-a mazilit pehlivanul favorit: Dmitri Rogozin, până ieri șeful Roscosmos. E cel care mai deunăzi anunța că va ordona cosmonauților ruși să pună stăpânire pe Stația Spațială Internațională și s-o prăvale asupra Americii. I s-a trecut cu vederea. Ce-o fi comis dânsul, de domnul Putin nu l-a mai iertat?

Dublul incident. Veche în meserie, doamna Simonyan știe bine regula de aur a propagandei: în direct, nu pui decât întrebări la care cunoști dinainte ce ți se va răspunde. Iar președintele kazah, Tokayev, fusese bine ”prelucrat” ce trebuie să răspundă: cu două zile mai-nainte, portul rusesc Novorosiisk de la Marea Neagră, pe unde trec o bună parte din exporturile și importurile Kazahstanului, fusese închis. Pasă-mi-te, se bănuia că Hitler minase portul, acum 80 de ani, și e pericol mare-mare. Cât timp urma să dureze deminarea? O zi, o lună, un an? Nu se știe. Fiindcă durata închiderii portului depindea de prestația domnului Tokayev la TV.

Conferința de presă televizată a început printr-o expunere a domnului Putin, care a arătat că a declanșat ”operațiunea specială” din Ucraina „pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă din Republicile Populare Donețk și Luhansk, a căror independență a fost recunoscută de Rusia”. La care doamna Simonyan:

-Domnule președinte Tokayev, sprijiniți punctul de vedere al Rusiei?

Diplomat cu experiență, fost secretar general al ONU, președintele Tolkayev a răspuns calm, dar cu o logică implacabilă: „S-a calculat că, dacă dreptul la autodeterminare ar fi realizat efectiv, pe întreaga planetă, ar apărea peste 500 – 600 de State pe Pământ, în locul celor 193 de State care în prezent fac parte din ONU.

Evident asta ar însemna haos. De aceea, nu recunoaștem Taiwan, sau Kosovo, sau Osetia de Sud, sau Abhazia. Și în mod similar, același principiu se va aplica entităților cvasi-statale, precum sunt, în opinia noastră, Luhansk și Donețk.” Vladimir Putin a reușit să își păstreze cumpătul, dar Margarita Simonyan, cât e dânsa de versată, a rămas efectiv cu gura căscată. Un moment de neuitat, care a făcut deliciul mass media mondiale. Mai puțin cunoscut este, însă, al doilea moment de neuitat din acea zi. La recepția oferită de gazdele ruse, Vladimir Putin a oferit președintelui Kazahstanului Ordinul ”Alexandr Nevsky”. Iar președintele Tolkayev l-a refuzat, incident diplomatic unic în analele Federației Ruse.

Întors de la recepția oficială soldată cu sus-amintitul incident, președintele Putin l-a convocat pe domnul Sașa Bortnikov, directorul FSB/KGB: „Relația cu Kazahstanul e fundamentală pentru Armata Rusă. Ai patru săptămâni ca să-mi raportezi de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat și să îmi propui soluții. Executarea!”

Precum pe Pământ, așa și în cer. Relația ruso-kazahă e fundamentală pentru Forțele Aerospațiale ale Federației Ruse fiindcă în Kazahstan se află Cosmodromul Baikonur – bază de lansare pentru o bună parte din misiunile spațiale rusești. Conform bazei de date a ONG-ului american Union of Concerned Scientists, Rusia dispune în prezent de circa 100 de sateliți militari sau cu dublă utilizare, civilă și militară. Dintre aceștia, 19 sunt clasificați ca sateliți de supraveghere (spionaj), iar 23 ca sateliți de poziționare GLONASS (echivalentul rusesc al GPS).

Dintre cei 19 sateliți de spionaj, numai 2 – sateliții ”PERSONA” – sunt dedicați supravegherii optice. Lansați acum 7, respectiv 9 ani, sunt la sfârșitul vieții. În plus, au o definiție insuficientă, de 50 cm per pixel – pe când astăzi, chiar și sateliții comerciali din seriile MAXAR sau PLANET au rezoluții de 15 cm per pixel.

Dintre ceilalți 17 sateliți de spionaj rămași, unul singur – satelitul ”KONDOR” - e dedicat supravegherii radar. Lansat în 2014, cu o durată de viață normată de 5 ani, s-ar putea ca în prezent să nu mai fie operațional.

Dintre cei 23 de sateliți GLONASS, cam jumătate „pot cădea de pe orbită în orice moment”, conform unor surse confidențiale citate de RFE. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, vor înceta să funcționeze miile de sisteme de poziționare/ghidare instalate pe rachetele balistice și de croazieră, pe sistemele de artilerie și navele aeriene și maritime, pe drone și obiecte blindate.

De fapt, Rusia se străduiește de ani buni să își înlocuiască sateliții de recunoaștere și poziționare, fără să reușească. Fiindcă o bună parte din componentele electronice necesare sunt importate din Occident: 90% în cazul noilor sateliți GLONASS K-1. Într-adevăr, componentele trebuie să fie totodată ușoare și rezistente la radiații. Iar după anexarea Crimeii (2014), Rusia nu a mai avut acces la componentele de import strict necesare. În prezent, Rusia reușește să producă sateliți din componente autohtone – dar sunt de 2 ori mai grei ca precedenții!

Deci Rusia nu poate lansa cu actualele rachete Proton sateliții de spionaj și poziționare ”100% autohtoni” pe care reușește cu greu să-i producă. Pentru înnoirea flotei de sateliți, ar fi necesară folosirea noii rachete ANGARA-5, cu o capacitate de lansare de 26 tone (față de 20 tone pentru sistemul PROTON).

Rachetele ANGARA-5 sunt prevăzute să fie lansate, începând abia din 2025, de la complexul de lansare BAYTEREK – în care s-au investit, în ultimii 19 ani, vreo 446 milioane $. S-au investit de către Rusia și Kazahstan, fiindcă complexul BAYTEREK se află în Kazahstan și este un joint venture ruso-kazah, lansat în 2004, fiecare din părți având 50% din acțiuni.

Recapitulând: o ruptură politică între Rusia și Kazahstan ar antrena blocarea proiectului bazei de lansare BAYTEREK, din Kazahstan, a cărui dezvoltare a durat 19 ani. Fără această bază nu pot fi lansate rachetele ANGARA-5 și nu poate fi reînnoită flota rusească de sateliți de recunoaștere optică și radar, de poziționare – care se află în prezent într-o situație precară, cu impact asupra eficienței Armatei Ruse.

De aceea, relația ruso-kazahă e fundamentală, iar criza survenită constituie o amenințare majoră pentru securitatea națională a Federației Ruse.

O prietenie cu probleme. La 16 decembrie 1991, Kazahstanul și-a proclamat independența. La acea dată, 35% din populația țării era de etnie rusă, iar 40%, kazahă. La Moscova, un așa-zis Congres al deputaților poporului rus din Urali s-a și grăbit să declare că provinciile kazahe Guryev (azi, Atyrau) și Țelinograd (Akmola) sunt ”străvechi teritorii rusești” și ar trebui să fie anexate de Federația Rusă.

De la bun început, răspunsul kazah a fost ferm: așa cum declara în mai 1992 primul președinte al țării, Nazarbayev, într-un interviu în ”Nezavisimaya Gazeta”, „orice revendicare privind schimbarea frontierelor Kazahstanului (...) duce inevitabil la o baie de sânge. Nu voi îngădui vreodată ca teritorii ale Kazahstanului să-i fie luate.” Rusia era prea slabă, iar importanța relației ruso-kazahe era prea mare pentru ca Moscova să se implice direct în separatismul rusesc. Kremlinul ”a pus batista pe țambal”. În următorii 20 de ani, Kazahstanul a trecut, ca și alte republici post-sovietice, prin dificultăți economice și sociale: 635.000 de ruși au căutat o viață mai bună în altă parte, iar procentul populației ruse din Kazahstan a scăzut sub 24%.

În schimb, ajutată de o natalitate puternic pozitivă, populația kazahă a ajuns la 63%

China trage frâna. Dar lucrurile s-au schimbat după ce, în februarie – martie 2014, Rusia a anexat Crimeea. Simțindu-se stăpân pe situație, la 29 august 2014 Vladimir Putin a declarat oficial că președintele kazah Nazarbayev „a creat un Stat pe un teritoriu care n-a avut niciodată caracter de Stat (...) Kazacii nu au avut niciodată statalitate, el (Nazarbayev) a creat-o”. A fost semnalul oficial pentru redeschiderea chestiunii ”Republicii Populare a Uralilor”, care urma să fie constituită, după modelul Transnistriei, din ”vechi teritorii rusești” luate de la Kazahstan. Semnalul a fost luat foarte în serios de kazahi, care au înăsprit pedepsele pentru separatism.

La acea vreme, Organizația de Cooperare Shanghai, OCS – din care fac parte Rusia, China, dar și Kazahstanul, alături de alte state central-asiatice – era în plin proces de expansiune, pregătind cooptarea Indiei și Pakistanului. Inițiativa contestării statalității unor membri ai organizației, cu perspectiva antrenării OCS în conflicte de frontieră ce puteau duce la destrămarea sa, a displăcut președintelui chinez Xi Jinping, care încă nu-și consolidase poziția internă. Într-adevăr, dacă China este de acord cu pretenția Rusiei de recunoaștere internațională a unei ”Republici Populare a Uralilor de Sud”, de ce nu ar fi de acord cu pretenția Taiwan de recunoaștere a independenței sale, ca ”Republică Populară a Mării Chinei de Sud”?

Ca atare, la solicitarea discretă a Chinei, Kremlinul a trebuit să pună surdină revizionismului.

NATO intră în ecuație. Situația nu a durat mult. Pe fondul dificultăților economice create de sancțiunile ce au urmat anexării Crimeii, fluxul migrator a început să se inverseze, sute de mii de cetățeni ruși stabilindu-se în Kazahstan – Stat care nu e supus sancțiunilor. Considerând evoluția ca favorabilă revizionismului, exponenții șovinismului velicorus s-au pus din nou în mișcare. La 10 decembrie 2020, Vyacheslav Nikonov, deputat în Dumă (Parlamentul Rus) și șef al Comisiei pentru Educație și Știință, a declarat la televiziunea de Stat rusă că „Kazahstanul pur și simplu nu există ca țară, iar teritoriile sale nordice erau de fapt nelocuite”.

A doua zi, suporterii ”Republicii Populare a Uralilor” au atârnat de poarta ambasadei kazahe la Moscova o pancartă cu inscripția ”Kazahstanul de Nord e pământ rusesc”. La 13 decembrie, un alt deputat al Dumei, Yevgeny Fedorov, a declarat la postul oficial TV din Belarus că Acordurile de la Belavezha, prin care a fost dizolvată Uniunea Sovietică, ar fi ”ilegale”, iar Kazahstanul „ocupă de fapt pământuri rusești”.

Autoritățile kazahe nu s-au lansat în declarații, ci au trecut la fapte: întrucât de această dată OCS nu a mai reacționat, Kazahstanul a aderat la Organizația Statelor Turcice. Dincolo de considerentele etnice, Kazahstanul caută astfel sprijin în cazul unor noi amenințări din partea Rusiei. Și astfel Turcia, Stat membru NATO, și-a extins influența în Asia Centrală, devenind un pol de stabilitate geopolitică în zonă. Evident că situația nu i-a picat bine Kremlinului, dar riposta nu a fost imediată: era în pregătire ”operațiunea specială” din Ucraina, Moscova nu dorea să atragă prematur atenția opiniei publice mondiale printr-un șovinism prea zgomotos.

Comuniștii sabotează industria auto. Atacurile la adresa integrității teritoriale a Kazahstanului au reînceput imediat după invadarea Ucrainei. În martie 2022, Gennady Zyuganov, liderul Partidului Comunist din Rusia, a postat o declarație conform căreia Nordul Kazahstanului ar fi ”teritoriu istoric rusesc”, iar Rusia trebuie să-l anexeze „pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă împotriva arbitrariului naționalist care domnește în Kazahstan”.

În aprecierea politicianului marxist-leninist – reluată ulterior de alți comuniști ruși – Rusia ar trebui să profite de acest prilej pentru a prelua controlul asupra Cosmodromului Baikonur, a poligoanelor de testare militare și a exploatărilor de uraniu din Kazahstan. Fiindcă, Kazahstanul e din 2009 principalul producător și exportator mondial de uraniu.

Ulterior, a creat zarvă mediatică propunerea deputatului comunist Savostyanov, din Consiliul municipal al Moscovei, care a propus de-a dreptul ”denazificarea Kazahstanului”, după modelul ”operațiunii speciale” din Ucraina. Autoritățile kazahe au refuzat să se lase antrenate în dispută, dar au acționat printr-un anunț oficial de sprijin al integrității și suveranității Ucrainei. Iar președintele Tokayev a anunțat că Kazahstanul va continua cooperarea economică cu Rusia, dar fără a sprijini companiile rusești dornice să ocolească sancțiunile internaționale.

Paguba este însemnată: Kazahstanul cooperează de ani buni cu Rusia în producția de autoturisme (LADA, RENAULT) și de vehicule comerciale (GAZ, KAMAZ, LIAZ, UAZ și URAL). Industria auto rusească, intrată în impas datorită blocării importurilor de completare, ar fi putut să-și recentreze producția în Kazahstan, Stat care nu e supus sancțiunilor, deci care poate efectua importurile de completare. Nu mai e cazul.

Complotul iese la iveală. Între timp, în ianuarie 2022, în Kazahstan a avut loc o tentativă de răsturnare a Regimului Tokayev, considerat prea ”moale”, ba chiar ”rusofil”, de către naționaliștii kazahi, regrupați în Partidul QDT (”Opțiunea Democratică a Kazahstanului”, de opoziție). Autoritățile au reușit însă să evite o ”revoluție colorată”, cu prețul unui sprijin militar din Rusia și Belarus.

S-au operat sute de arestări, apoi procurorii kazahi s-au pus pe treabă. Vechile metode sovietice au dat curând rezultate: militanții QDT au declarat că au acționat pentru răsturnarea Regimului Tokayev, întrucât Rusia începuse mobilizarea militară la granițele țării. Ceea ce era real – dar mobilizarea era destinată invadării Ucrainei.

Din anchete a reieșit că militanții QDT aveau cunoștință de un plan rusesc de anexare a trei regiuni din Nordul Kazahstanului: Kazahstanul de Nord, Kostanai și Pavlodarsk , unde procentul de populație rusofonă e de 49%, respectiv 34% și 35%. Extinzând cercetările, procurorii kazahi au constatat că da, planul de anexare a celor trei regiuni există, iar ”operațiunea specială de denazificare a Kazahstanului” e prevăzută a se derula după dezmembrarea Ucrainei. În acest context, adjunctul Procurorului General, Bulat Dembayev, a emis la 28 martie 2022 o declarație grăitoare: „Unii utilizatori ai rețelelor sociale, inclusiv dintre cetățenii Kazahstanului, comentând evenimentele în curs, postează apeluri separatiste vizând integritatea teritoriului țării noastre. Acțiunile deliberate vizând incitarea la ură interetnică, apelurile publice chemând la violarea integrității Kazahstanului sunt pedepsite cu până la 10 ani de detenție.” Pentru cine are urechi de auzit.

Poate că publicul n-ar fi aflat niciodată de acest plan dacă liderul QDT, Muhtar Abliazov, azilant politic în Franța, nu ar fi expus planurile Rusiei, declarând pentru REUTERS că „Rusia e un stat ocupant” și, în cazul în care Occidentul nu va interveni iar planul se va realiza, țara sa, Kazahstanul, „va avea soarta Belarusului”.

Controlul prin însetare. Pentru a preveni orice rebeliune a militanților separatiști, autoritățile kazahe au interzis comemorările de 9 Mai, prilej tradițional de afirmare publică a revizionismului și șovinismului velicorus. Și au adâncit cercetările. A reieșit că planul rusesc de anexare a celor trei provincii kazahe este bine alcătuit: pe teritoriul vizat trece apeductul Bulaevski, cu o lungime de 1.694 de kilometri, care furnizează apă potabilă întregii țări. Tot pe teritoriul vizat, la Pavlodar, se situează și principalele surse de apă dulce ale Kazahstanului, care furnizează zilnic țării 4 milioane de metri cubi de apă pentru irigații și consumul populației. Cine controlează apa, controlează țara: principiul kaghebist al dresajului prin însetare.

A reieșit și că militanții QDT au aflat de planul rusesc de la Baikonur, din indiscrețiile directorului Roscosmos, Rogozin: nu a putut rezista tentației de a-și bate gura. Văzându-și planurile deconspirate, liderii ruși s-au înfuriat. La 24 aprilie 2022, Tigran Keosayan, directorul holdingului mass media ”Rossiya Segodnya” (controlat de Statul rus) a răspuns amenințând direct Kazahstanul: „Kazahi, ce fel de ingratitudine v-a cuprins? Luați aminte la ce se întâmplă în Ucraina... Credeți că vicleniile voastre vă vor proteja, credeți că n-o să vi se întâmple nimic? Greșiți!” Era elementul de care mai aveau nevoie serviciile kazahe, pentru a valida indiscrețiile lui Rogozin. Public nu s-a comentat nimic, pentru a nu da apă la moară QDT – dar în mod discret s-a solicitat rechemarea pehlivanului complotist, considerat indezirabil.

La 27 aprilie 2022, ministrul de Externe kazah, Mukhtar Tileuberdi, a anunțat că domnul Tigran Keosayan și soția sa, Margarita Simonyan, au interdicție la intrarea pe teritoriul kazah. Pentru cine cunoaște uzanțele diplomatice, o asemenea decizie nu se ia pe bănuieli, ci pe implicarea în fapte concrete, probate, de o mare gravitate. Iar din datele și informațiile care i-au fost puse la dispoziție, președintele Kazahstanului și-a format convingerea că în acest nou plan de ”denazificare” este implicată și conducerea Federației Ruse. Ceea ce l-a determinat să refuze Ordinul ”Alexandr Nevsky”: nu dai pământul Țării la schimb pe o tinichea poleită.

Răsplata. În aceste condiții, putem lesne ghici ce i-a raportat la 15 iulie președintelui Vladimir Putin domnul Sașa Bortnikov, directorul FSB/KGB. Și se cam știe ce măsuri a propus: în aceeași zi, Dmitri Rogozin a fost demis din funcția de director Romcosmos. Deși de fapt nu el e principalul vinovat – ci acela care a numit un pehlivan guraliv într-o funcție de importanță strategică, peste hotare. Răul rămâne însă făcut: Armata Rusă nu va avea prea curând nici camioane asamblate în Kazahstan, nici sateliți noi, lansați de la Baikonur. Iar președintele kazah, Tokayev, e pus într-o situație de tip ”Gheorghiu-Dej”: își dă seama că nu se poate și independență, și prietenie cu Rusia. Sau, sau! Iar toate celelalte state ex-sovietice sunt în alertă. Turcia (deci și NATO) au mai marcat un punct. Și cred că vestea pregătirii un nou Donbass, în coasta Chinei, n-a picat prea bine la Beijing.