Cum recuperezi paguba dacă avionul întârzie cu zecile de ore
- Maria Pană
- 24 august 2025, 20:20
Sursa foto: Chisinau International AirportÎn perioada vacanțelor multe avioane întârzie cu orele spre disperarea turiștilor care pot pierde legături sau chiar vacanța. Recuperatorii în astfel de cazuri nu par să fie o soluție, potrivit turiștilor.
Uite avionul, nu e avionul
Situația a fost supusă dezbaterii de către o turistă. ”Se dă următoarea situație: zbor Bucuresti-Osaka cu escală la Istanbul, operator Turkish Airlines. Initial se amâna zborul Bucuresti-Istanbul cu vreo trei sferturi de ora, după care se anulează nu știm exact din ce cauză. Suntem transportați cu autobuzele la Sosiri de unde trebuie să ne luăm bagajele, care, surpriză, sunt blocate în avion. Și probabil vor fi scoase cam în 2-3 ore.
Între timp mergem la Plecări, stăm la coadă pentru detalii și rezervări noi pentru următoarele zboruri, al doilea mai precis, că primul s-a stabilit pentru a doua zi. Se împart ceva croissante și apă, dar nu la toată lumea… Ni se spune că putem alege să mergem la hotel. În fine, zborul anulat a decalat ora sosirii noastre la destinație cu 24 de ore.

Sursa foto: aimm.eu
Am făcut o cerere de compensare la Turkish care mi-a fost refuzată. Voiam să întreb dacă s-a mai confruntat cineva cu o asemenea situație și a rezolvat problema”, a scris respectiva turistă. Cei care au trecut prin astfel de situații, spun că firmele care se ocupă de asta, iau cam 40% dacă nu mai mult din suma care ar trebui restituită.
Firmele de recuperări nu sunt o variantă
”Firma nu face altceva decât să completeze un formular cu datele voastre. 3 minute durează, doar pentru a va lua 40% din banii primiți de la companie. Mi-e greu să cred că ați folosi asemenea companii care nu fac nimic în plus față de ce ar putea face pasagerul”, a scris o persoană.
”Am obținut 600 de euro, din care noi am primit doar 200 (restul au fost comisionul lor și cheltuieli de judecată, avocați...). În 3 ani. Probabil că cei care nu ajung la judecată primesc mai mulți bani și într-un timp mai scurt. Depinde cum decurg negocierile lor cu operatorul zborului”, a mai spus o persoană.
”Am recuperat o întarziere de 24 de ore direct de pe site-ul companiei în maxim 3 zile, dar era vorba de Lufthansa. Firmele de recuperare opresc comision foarte mare, nu trebuie decât un formular completat si BP”, a mai explicat altcineva