Cum a reuşit „Caracatiţa” lui Cristi Burci să deraieze Romvag

Cum a reuşit „Caracatiţa” lui Cristi Burci să deraieze Romvag

Patronul Adevărul Holding şi alţi zece membri ai grupului infracţional pe care acesta îl coordona au prejudiciat Romvag SA cu peste 7 milioane de euro și au „spălat” aproximativ 18 milioane de euro

În referatul cu propunere de arestare preventivă redactat pe numele lui Cristian Burci şi al celorlalţi zece inculpaţi, procurorii au desfăşurat fir cu fir „suveica” prin care Cristian Burci şi oamenii lui au devalizat Romvag SA în perioada 2006 – 2016. În esenţă, procurorii reţin că omul de afaceri nu a preluat fosta Întreprindere de Vagoane Caracal pentru a investi în ea, ci pentru a-i toca banii.

„Fabrica de bani”

„Membrii grupului de criminalitate organizată condus de Burci Cristian-Ionel au săvârşit fapte penale (…) care au dus la devalizarea unei societăţi (…), deşi prin contract societatea care a preluat trebuia să facă investiţii şi nicidecum să o distrugă în totalitate”, arată procurorii în documentul citat. În 2004, Romvag SA a intrat în grupul de firme IRS controlat de Cristian Burci. Doi ani mai târziu, pe motiv că Romvag dispune de mai mulţi bani decât ar avea nevoie pentru a produce vagoane şi componente, această societate creditează 3 milioane de euro către IRS Luxembourg, deşi datora aproximativ aceeaşi sumă atât la furnizori, cât şi la bănci. Două luni mai târziu, printr-un act adiţional la respectivul contract, IRS Luxembourg mai împrumută alţi 4,5 milioane de euro. Cinci milioane de euro din aceşti bani au fost folosiţi de Burci (IRS Luxembourg) pentru a prelua 95% din acţiunile ServTrans Invest SA Bucureşti de la Dumitru Creştin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Livrări neplătite

În 2007, în Elveţia, a fost înfiinţată firma IRS Lugano către care Romvag trebuia să livreze vagoane şi componente, iar primii să le plătească. Din ancheta procurorilor rezultă, însă, că între valoarea produselor livrate şi valoarea sumelor încasate diferenţa a fost de 15 milioane de euro, iar după intrarea Romvag în insolvenţă, dat fiind faptul că livrările au continuat, suma a ajuns la 17,5 milioane de euro. „În realitate, producţia fizică era livrată direct beneficiarilor anteriori, printre care amintim Căile Ferate Germane, Căile Ferate Austriece, precum şi altor parteneri (n.r. – ai IRS)”, arată procurorii.

Îndatorată nejustificat

În schimb, membrii reţelei controlate de Burci au preferat să introducă nejustificat Romvag ca parte într-un credit sindicalizat de 95 de milioane de euro, din care societăţii îi reveneau 22 de milioane. La Romvag au ajuns, însă, de zece ori mai puţin, mare parte din bani fiind folosiţi pentru refinanţări bancare sau plăţi către furnizori.

Băgată în insolvență

Drept urmare, în 2010, Romvag a intrat în insolvenţă, deşi avea de recuperat 5 milioane de euro din împrumutul către IRS Luxembourg şi 15 milioane de euro de la IRS Lugano din livrări. „Este inexplicabil cum asemenea sume nu au fost trecute la masa credală, în condiţiile în care în perioada de reorganizare SC Romvag SA a continuat livrarea de vagoane către IRS Industries Gmbh Lugano”, notează procurorii.

Potrivit anchetatorilor, prin neaducerea la masa credală a creanţelor datorate de grupul de firme IRS la SC Romvag SA Caracal în valoare de aproximativ 30.000.000 de euro, SC Romvag SA s-a sustras de la plata unor taxe şi impozite în valoare totală de 13.268.261 lei, sumă ce nu a fost admisă la masa credală din lipsa disponibilităţilor băneşti.

Lăsați în libertate

Procurorii DIICOT Olt i-au reţinut, miercuri, în dosarul delapidării Romvag, pe Cristian Burci (dir. grup firme IRS), Denisa Turcu (reprez. IRS), Clara Gheocov (dir.Romvag), Ion Dinoiu (dir. Romvag) şi Vilson Stancu şi au cerut Tribunalului Olt arestarea preventivă a acestora. Instanţa a dispus, însă, ieri, în cazul celor cinci suspecţi, măsura controlului judiciar. Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel Craiova, care va decide defintiv dacă aceştia rămân cu aceeaşi măsură preventivă sau vor fi arestaţi preventiv pentru 30 de zile.