Cum a fost ucis președintele Republicii Haiti. Asasinii au pretins că este o operațiune anti-drog. VIDEO
- Ionel Sclavone
- 8 iulie 2021, 11:12
Mercenarii care l-au împușcat mortal pe președintele Republicii Haiti, Jovenel Moise, au pretins că sunt membrii DEA și că desfășoară o acțiune anti-drog.
În clipul video dat publicității apar mai multe persoane înarmate care au luat cu asalt reședința președintelui haitian din cartierul Pelerin din Port au Prince, capitala Republicii Haiti. Pentru a liniști populația, alarmată de focurile de arme, atentatorii susțin că este vorba de o operațiune a DEA, departamentul anti-drog al Statelor Unite.
Atacatorii coboară dintr-un SUV în fața reședinței președintelui Jovenel Moise și încearcă să pătrundă în incintă. Pe fundal se aud mai multe focuri de arme, iar într-un final indivizii sunt surprinși în timp ce pleacă, cu un convoi de mașini, după asasinat.
Şeful guvernului a adresat populaţiei un apel la calm şi a spus că poliţia şi armata vor asigura menţinerea ordinii.
În atacul care a avut loc în jurul orei locale 01:00 (05:00 GMT) a fost rănită și prima doamnă, Martine Moise. Aceasta a fost internată într-un spital Miami și primește îngrijiri de specialitate.
Patru mercenari au fost lichidați
Ulterior, autoritățile au dezvăluit că patru dintre participanții la asasinarea președintelui Jovenel Moise au fost uciși. Alți doi membri ai comandoului ucigaș au fost artestați de autorități în cadrul unei acțiuni a poliției.
„Patru mercenari au fost ucişi, doi au fost arestaţi şi sub controlul nostru. Trei poliţişti care fuseseră luaţi ostatici au fost eliberaţi”, a precizat, într-un anunţ televizat, directorul general al poliţiei, Leon Charles.
Conform autorităților haitiene, asasinii erau mercenari „străini care vorbeau engleză şi spaniolă”.
Un personaj controversat
La începutul lunii februarie, autorităţile haitiene au anunţat că au dejucat un plan de lovitură de stat care îl viza pe controversatul preşedinte Jovenel Moise. Opoziţia politică a susţinut că a fost vorba pur şi simplu despre un scenariu imaginar prezentat de autorităţi. Preşedintele Jovenel Moise a fost un personaj controversat, acuzat de inacţiune în faţa crizei. El s-a confruntat cu o puternică neîncredere din partea unei părţi însemnate a societăţii civile.
Provenit din mediul de afaceri şi până atunci aproape lipsit de experienţă politică, Jovenel Moise (53 de ani) a fost ales preşedinte în anul 2016. A promis dezvoltarea economiei ţării sale foarte sărace.
Luni, Jovenel Moise anunţase nominalizarea unui nou prim-ministru, Ariel Henry, al şaptelea de când este preşedinte. Acestuia urma să-i încredinţeze sarcina de a organiza noi alegeri.
Guvernând prin decrete din ianuarie 2020, fără parlament, şi cu un mandat a cărui durată era contestată, preşedintele a fost foarte contestat de societatea civilă. Chiar dacă a inițiat o reformă constituţională menită să ducă la sporirea prerogativelor parlamentului.
#Assassinat du Président #JovenelMoise à Pèlerin 5. #RT Follow @Destinat_James pic.twitter.com/hnIzYovKtn
— Destinat James🇭🇹 (@Destinat_James) July 7, 2021