Cum a acționat Rețeaua Soros în favoarea lui Kovesi la CEDO. Dezvălurile unui expert anti-corupție

Cum a acționat Rețeaua Soros în favoarea lui Kovesi la CEDO. Dezvălurile unui expert anti-corupție

Raportul Centrului European pentru Lege și Justiție, care a demonstrat legăturile directe ale Rețelei Soros cu o pătrime dintre judecătorii CEDO, dat publicității în luna ianuarie, o nominalizează pe judecătoarea Iulia Motoc, aflată în completul care a judecat Cazul Kovesi, printre membrii Rețelei. Detaliile cazului sunt interesante.

Împreună cu alți patru judecători CEDO, Iulia Motoc a fost membră în Consiliul Comisiei Internaționale a Juriștilor, una dintre ciupercile-umbrelă ale Rețelei subversive globaliste care poartă doar generic numele miliardarului-mumie, se arată în Raport. În mod normal, Motoc, autoarea Humanitas lăudată profund de Patapievici și Tismăneanu la GDS, nici nu ar fi trebuit să facă parte din complet având în vedere legăturile de prietenie dintre familia Motoc și Kovesi, fosta șefă a DNA. Din același complet a mai făcut parte și un judecător ungur care s-a remarcat deja printr-o poziția abuzivă și falsificatoare la adresa istoriei recente a României.

Este vorba de Péter Paczola, care, în procesul expertului anti-corupție Valerian Stan vs oengistul decorat de Budapesta Gabriel Andreescu, a decis în favoarea activistului Rețelei Soros, fost președinte al GDS și membru al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) și CPUN (Comitetul Provizoriu de Uniune Națională). Valerian Stan îl amintește într-un articol pe marginea cazului său, publicat de EVZ:

"În Cererea către CEDO am făcut precizări foarte clare și în privința statutului CPUN.  Succesorul lui András Sajó (Péter Paczolay pre numele său) le-a spus însă celor doi colegi că CPUN a fost, atenție, “organismul care a dizolvat structurile de putere ale regimului comunist”. Eu știam că ungurii au o problemă cu Transilvania, dar acum încă una și cu Revoluția însângerată a românilor? Și chiar așa? Românii, vecinii dragi ai lui Péter Paczolay, au avut halucinații când jumătate de an au văzut aproape zi de zi la televizor cu ochii lor cum CPUN, în interminabile și aprinse ședințe, a dezbătut și votat  – ca un veritabil Parlament, chiar dacă provizoriu – nu mai puțin de 68 decrete-legi și 123 de decrete. Sau, apropo, pentru Sajó și Paczolay să fi contat cumva și faptul că, pentru agenda sa, Andreescu face parte din specia extrem de rară a ne-maghiarilor având distincții din partea Guvernului de la Budapesta? ”

În privința sentinței CEDO favorabile sistemului reprezentat de Kovesi, Valerian Stan consideră că miza „reabilitării” fostei șefe DNA "a fost una strict politică, fără absolut nicio legătură cu dreptul".

"Că procesul a fost doar un simulacru ne-o arată inclusiv urgența soluționării lui, 1 an și 5 luni (azi procesele durează 6-7 ani). Nimic, dar absolut nimic din situația de fapt și de drept din dosar nici măcar nu sugerează în ce-ar fi putut consta urgența soluționării (cazuistica pe termen lung a CEDO arată că nici dreptul la viață sau prevenirea torturii n-au impus vreodată o asemenea grabă)", scrie expertul într-o postare pe pagina sa de Facebook.