Partidul Comunist Român nu a luptat doar împotriva cetăţenilor, nu i-a terorizat şi persecutat doar pe cei consideraţi adversari sau nedemni de a trăi în paradisul justiţiei sociale, ci a dat dovadă de cruzime şi în raport cu membrii de partid, cu personajele de la vârf.

 Istoria partidului este presărată cu episoade în care detaliile de culise, loviturile pe la spate, acțiunile conspirative și concluziile vindicative au reprezentat arme politice legitime. Instabilitatea a fost accentuată şi de prezenţa factorului extern, ultima decizie fiind luată la Moscova ( cel puţin până la începutul anilor 1950. Cea din urmă reglare de conturi semnificativă a avut loc în anul 1957, cu eliminarea grupului Miron Constantinescu-Iosif Chişinevschi. În anul următor a fost neutralizat şi grupul ilegaliştilor, în frunte cu Constantin Doncea.

FOTO:Ana Pauker, pe vremea când tovarășii făceau scut în jurul ei

Când partidul și-a înghițit copiii

Ultimul episod al luptei pentru putere s-a încheiat în decembrie 1989, cu victoria facţiunii conduse de dl. Iliescu, chiar dacă procentul de nereuşită, de imprevizibil, a fost minor ). Un moment în care partidul și-a înghițit copiii a venit în 1952, când Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca au fost înlăturați din funcții. Membri în Biroul Politic, miniștri importanți în guvernul Petru Groza, ilegaliști cu ani de închisoare în perioada interbelică, cei trei nu au reușit să supraviețuiască confruntării cu Gheorghe Gheorghiu- Dej, un element vital în succesul acestuia fiind sprijinul venit de la Stalin. Primul vizat a fost Vasile Luca. Era clar în februarie 1952 că reforma monetară nu dăduse randamentul scontat.

„Nu se păstrează, ci se descoperă secrete de stat”

pentru tranşarea conflictului odată pentru totdeauna ( relaţiile dintre Dej şi grupul Anei Pauker nu au fost niciodată excelente.

Înlocuirea lui Ştefan Foriş cu triumviratul Bodnăraş-Pârvulescu-Rangheţ în luna aprilie a anului 1944, oferta pe care i-ar fi făcut-o Vasile Luca lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Conferinţa Naţională din octombrie 1945 – alegerea în funcţia de secretar general, dar adevărata putere să o aibă Ana Pauker – verificările membrilor de partid din 1948-1950 şi greşelile făcute în campania de recrutare, mulţi legionari şi alte persoane incompatibile ideologic intrând în Partid, au contribuit la accentuarea animozităţii ).

„Relații antipartinice și antistatale”

Între 19 şi 21 februarie 1952 are loc întrunirea Biroului Politic. Acesta discută darea de seamă asupra pregătirii şi înfăptuirii reformei băneşti, care aducea acuze foarte grave colaboratorilor lui Vasile Luca de la Ministerul de Finanţe şi Banca de Stat – activitate duşmănoasă şi sabotaj. Din concluziile Biroului aflăm că „în Ministerul de Finanțe și în Banca de Stat domnesc relații antipartinice și antistatale, se încalcă hotărârile de Partid și de Guvern, nu se păstrează, ci se descoperă secrete de stat”, iar „conducerile Ministerului de Finanţe şi a Băncii de Stat n-au fost pregătite să împlinească importantele sarcini fixate de conducerea Partidului.”1

Încadrarea elementelor capitaliste

O săptămână mai târziu se înfiinţează o comisie de partid care să ancheteze activitatea lui Vasile Luca de la 8 noiembrie 1947 ( data numirii în funcţia de ministru ) la 9 martie 1952. Era formată din patru membri – Alexandru Moghioroş, Gheorghe Apostol, Petre Borilă şi Vasile Luca ( Ana Pauker şi Teohari Georgescu nu au fost la fel de vehemenţi, încercând discret să îl apere pe colegul lor ). Acesta din urmă a fost scos din comisie după ce a criticat activitatea subcomisiilor într-o scrisoare, acuzând faptul că acestea nu urmăresc decât „acțiuni de calomniere, de insinuare și de provocare”. Evident că raportul prezentat a fost negativ, „în sistemul Ministerului de Finanţe, a Băncii R.P.R. şi a Băncii de Credit pentru Investiţii au fost menţinute şi încadrate un număr mare de elemente capitaliste”, deciziile luate au dus la „împiedicarea creşterii nivelului de trai al clasei muncitoare şi în general al oamenilor muncii”, iar Vasile Luca este descris ca fiind „principalul element al oportunismului în partid.”

„Ei obișnuiesc să latre”

La 4 martie se dezbate momentul în care ar trebui făcut public anunţul schimbării lui V. Luca. Acesta ar fi dorit să rămână până la votarea bugetului. Totuşi, Gheorghe Gheorghiu- Dej decide desărcinarea cât mai rapidă a ministrului, argumentând că „elementele duşmănoase vor căuta să descifreze sensul schimbării, ei latră – ei obişnuiesc să latre, asta e cunoscut – aşa că eu sunt de părere că 1-2 zile în plus sau în minus, nu aceasta ar opri asemenea elemente să latre.”2 Astfel că Luca este demis în următoarele zile, dar, paradoxal, este păstrat în Biroul Politic.

Sentimentalul Dej

În luna aprilie, Gheorghiu- Dej, Gheorghe Apostol, M. Constantinescu şi Alexandru Moghioroş sunt primiţi de Stalin la Moscova. Certați pentru maniera în care au gestionat situația lui Vasile Luca – se pare că păstrarea acestuia în Biroul Politic a stârnit confuzie – Stalin i-a reamintit lui Dej faptul că îl sfătuise de ceva vreme să scape de A. Pauker. Ar fi intervenit în discuţie Miron Constantinescu, care l-a descris pe Dej ca fiind „mai sentimental.”

„Au înfipt cuțitul în spinarea noii reforme bănești”

Întors la Bucureşti, liderul PCR a decis să încheie povestea. Astfel că în 26 mai – Biroul Politic – şi 26-27 mai – Plenara CC al PMR – cei trei sunt epuraţi. Asaltul este început chiar de secretarul general. Îl acuză pe fostul ministru de Finanțe că ministerul condus de el „a fost în mâini străine, dușmănoase, care au întreprins o acțiune contrarevoluționară, au înfipt cuțitul în spinarea noii reforme bănești și a tuturor măsurilor Partidului și Guvernului”. Acesta recunoaşte unele lipsuri, dar refuză să admită că ar fi desfăşurat „acţiune duşmănoasă contrarevoluţionară (...) nu pot să fiu de acord; asta înseamnă să iau un pistol şi să mă împuşc pentru că n-am pentru ce trăi. Eu toată viaţa nu am închinat- o burgheziei şi duşmanilor, nu pentru aceasta am suferit.” 3

„Elementele dușmane omorau pe secretarii de partid”

Tirul de alegaţii se îndreaptă şi către Teohari Georgescu, Dej şi ceilalţi membri ai Biroului constatând brusc că în Ministerul de Interne se ascund „moşieri, prinţi, fel de fel de duşmani.” De asemenea, ar fi avut o atitudine superficială în primii ani ai colectivizării, atunci când „elementele dușmane loveau, omorau pe secretarii de partid, președinții Sfaturilor Populare, președinții gospodăriilor colective”. Georgescu recunoaşte că în „şedinţele unde s-au discutat problemele legate de reforma bănească n-am avut o poziţie justă, principială; am mers pe linie de împăciuitorism, dar (...) a sprijini pe Luca în devierea de la linia Partidului, aceasta nu am făcuto în niciun moment şi în nicio ocazie.”

„Invazia elementelor mic-burgheze”

Într-un final este atacată şi Ana Pauker. Miron Constantinescu vorbeşte despre lipsa de vigilenţă manifestată de ministrul de Externe în faţa „invaziei elementelor mic-burgheze”. Apoi, niciodată nu ar fi încercat să apere partidul de „metodele străine” impuse de Vasile Luca, doar „uneori, cu cuvinte gingașe, ați încercat să-l sfătuiți, dar acestea nu sunt metode bolșevice”. Se punctează şi contaminarea „de dreapta” în care ar fi „alunecat (...) sectoarele conduse de dvs. – Agricultură, Colectări”. Pe lângă acuzaţiile de fracţionism, împăciuitorism, cosmopolitism, deviere de dreapta, deviere de stânga, sabotare a politicilor de stat – colectivizarea şi primirea legionarilor în Partid, Ana Pauker a fost acuzată indirect și de spionaj, Dej întrebându-se retoric „de unde posturile de radio imperialiste și gazetele din țările capitaliste află de situația critică în care s-a pus Teohari în legătură cu reforma bănească?” Dându-şi seama de pericolul în care se află, aceasta admite că „din 1945 până în 1952, începând cu legionarii, continuând cu neacordul reformei din 1947, cu reforma din 1952, cu politica făcută la Ministerul Agriculturii şi la Colectări, este o linie de dreapta”.4 Respinge, însă, activitatea antipartinică pe care ar fi desfăşurat-o în aceşti ani.

Pierderea „modestiei comuniste”

Cei trei cedează definitiv la Plenara Comitetului Central. Luca se întreabă „de ce am avut atitudinea pe care am avut-o?” Răspunsul este pierderea „modestiei comuniste pe care am învăţat-o în activitatea mea lungă în partid, în mişcarea revoluţionară. Orgoliul a crescut, s-a dezvoltat în mine, că știu eu mai bine ca alții (...) am făcut rău prin ceea ce am expus, prin atitudinea mea nepartinică, de cocoloșire a elementelor dușmănoase”.5

Şi Miron Constantinescu este de acord cu afirmaţiile lui Vasile Luca, duşmanul simţind „demult, tovarăşe Luca, că d-ta te-ai ridicat împotriva conducerii partidului, şi a căutat să te cuprindă, să te înconjoare.”

„Ceea ce a fost cândva tovarășa Ana”

Printr-un proces dureros de introspecţie trece şi Pauker, concluzia fiind simplă, devierea de dreapta, oportunismul fiind simptome ale „comodităţii.” Sperând într-o salvare de ultim moment, renunţă la a-i mai apăra pe Georgescu şi Luca, despre primul spunând: „ce înseamnă să nu lovești în dușman? De ce a muncit Teohari în felul acesta? Pentru că, deși muncitor, n-a avut destulă ură împotriva dușmanului, a trăit și el în comoditate, a lăsat să guste prea mult din dulceața vieții”, iar despre activitatea celui de-al doilea: „duşmănoasă partidului şi statului, acţiune contrarevoluţionară.” Nu a folosit la nimic. La finalul şedinţei din 27 mai se propun măsuri de întărire a disciplinei, se decide schimbarea lui Teohari din funcţiile de ministru de Interne, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, secretar de partid, membru al Biroului Politic, al Biroului Organizatoric şi restrângerea numărului de membri ai Secretariatului la 5 – Dej, Chişinevschi, Moghioroş, Constantinescu, Apostol. La aceeaşi şedinţa a Plenarei CC al PMR este exclus din Comitetul Central Vasile Luca şi trimis „în faţa Comisiei Controlului de Partid”.6 Pauker primeşte un avertisment „ca să ştie că asemenea metode CC-ul le sancţionează cu cea mai mare severitate”.

„Să simtă mâna păroasă a muncitorului”

Pe 5 iunie are loc întâlnirea cu activul central şi cu primsecretarii Comitetelor Regionale. Le cere cu insistenţă „să combatem orice fel de speculaţii politice făcute pe seama măsurilor luate de partid şi guvern de elemente duşmănoase, descompuse sau carieriste care mai există în partidul nostru şi se orientează după posturile de radio străine”. I. Chișinevschi prezintă și o soluție împotriva celor ostili – un „proces de masă, cu un prezidiu de muncitori, să fie luați acești dușmani și îndreptat asupra lor (...) reflectorul urii de masă, să simtă mâna păroasă a muncitorului”. 7 Sunt prelucraţi şi diplomaţii din Ministerul de Externe. Acelaşi I. Chişinevschi discută cu ei articolul redacţional referitor la devierea de dreapta: „pentru continua întărire a partidului”.8 Aceștia sunt sfătuiți să lase „orice urmă de sentimentalism mic-burghez față de ceea ce a fost cândva tovarășa Ana” și să se concentreze „pe întărirea frăției și colaborării cu U.R.S.S, cu țările de democrație populară”.9

Reabilitați de Ceaușescu

Schimbarea de la Externe se va produce la începutul lunii iulie. Dintre cei trei epurați, Vasile Luca a avut cel mai mult de pierdut – a murit în Penitenciar, la Aiud. Teohari Georgescu a fost arestat și interogat timp de mai mulți ani, fiind eliberat în 1956. Ana Pauker a fost reținută la începutul anului 1953, dar a scăpat de proces datorită morții lui Stalin. A rămas în arest la domiciliu până la decesul din iunie 1960. Toți vor fi reabilitați după 1968 de Nicolae Ceaușescu (foto). Mai mult decât atât, singurul supraviețuitor – T. Georgescu – a fost ales membru supleant al Comitetului Central în 1972.