Croația a șantajat Austria pentru a adera la Spațiul Schengen. Care au fost promisiunile făcute guvernului de la Viena
- Andra Puiu
- 13 decembrie 2022, 14:34
Jurnalista Oana Zamfir a spus că a primit mai multe informații din partea unor analiști din Uniunea Europeană. Aceștia i-au transmis cum a reușit Croația să convingă Austria să îi ofere un vot pozitiv pentru a adera la Spațiul Schengen.
Jurnalista Oana Stancu Zamfir a dezvăluit că a primit o serie de informații din partea unor analiști din Europa conform cărora Croația a șantajat Austria pentru a primi un vot pozitiv în Consiliul JAI. Croații le-ar fi promis gaze austriecilor în schimbul unui vot pozitiv pentru adearea la Spațiul Schengen. În caz contrar, Austria ar fi urmat să piardă atât gazele, cât și orice contract mare pe infrastructură în Croația.
Markus Haas, șeful departamentului de analiză AVInsite o companie de consultanță în domeniul informațiilor de afaceri și a riscurilor politice, cu sediul la Viena, a precizat cum cancelarul austriac Karl Nehammer a fost convins de croați. A fost nevoie de doar două argumente pentru ca Austria să își dea acordul în Consiliul JAI.
Ce argumente a folosit Croația pentru a convinge Austria
Austria a primit asigurări ca va primi gazele naturale de la un terminal NG proaspăt inaugurat în Croația. În cazul unui vot care ar fi blocat aderarea, firmele austriece nu ar mai fi primit niciun mare contract de infrastructură în Croația. „Iată jocul la nivel înalt, așa se întâmplă în momentul acesta în raport cu Viena. Viena așa joacă, așa primește. Noi, firmelor austriece le-am dat și pielea de pe noi, în România în aceşti ani. Dacă acum odată li s-a spus NU, pentru că pretențiile lor au fost aberante și au procedat așa cu România, și eu amintesc că ei au mers cu acest șantaj și la Băsescu în 2007.”, a spus Oana Zamfir.
De asemenea, jurnalista a amintit și de alte momente când austriecii au scăpat fără să primească pedepsele meritate pentru faptele lor. „L-au mituit pe Vlădescu, l-au mituit pe Ionuț Costea de la Eximbank. L-au mituit pe Boureanu și au adus 30 de ani de pușcărie, cumulat, pentru demnitarii români. Ce a făcut omul lor care a mituit? A luat trei ani cu suspendare. Păi de ce? Că s-au dus și acolo cu presiune?”, a mai spus jurnalista la Antena 3 CNN.