Criza lanțurilor de aprovizionare. Totul se scumpește la nivel mondial
- Ramona Rotaru
- 12 decembrie 2021, 08:20
Totul se scumpește în perioada pandemiei provocate de COVID-19. Dacă până acum am înregistrat majorări de prețuri în ceea ce privește alimentele, energia sau combustibilul, iată că vine și rândul ambalajelor. Criza lanțurilor de aprovizionare de la nivel mondial, dar și scumpirea materiei prime duc la aceste majorări de preț.
Hârtia, conservele, sticlele de plastic, toate se vor scumpi, iar acest lucru vine pe fondul creșterii prețului în ceea ce privește materia prima, însă nici criza lanțurilor de aprovizionare de la nivel mondial nu ajută.
Prețul pentru cartonul de ambalaje a suferit creșteri însemnate în ultima perioadă, asta pentru că materia primă a devenit mult mai scumpă. În perioada aprilie 2020 - aprilie 2021, lemnul a înregistrat, în Europa, mai mult de o triplare a prețului. Amidonul a avut și el majorări de aproximativ 50%, iar prețul hârtiei reciclabile este într-o creștere continuă, notează Le Monde.
Conservele au început să devină din ce în ce mai scumpe, iar acest lucru este cauzat de majorarea prețului la aluminiu. Acest aliaj a înregistrat creșteri pe fondul stocurilor reduse și al planurilor Chinei de majorare a prețului de referință pentru contractele pe cărbune pe termen lung în 2022, potrivit Reuters.
SUA anunță o criză a ambalajelor din aluminiu în fabricile de bere, dar și în cele care produc hrană pentru animale. Autoritățile vorbesc despre o penurie, care ar putea duce la creșterea prețurilor pentru consumatori. Din cauza lipsei de ambalaje din aluminiu, iubitorii de animale s-ar putea confrunta cu o criză a hranei pentru acestea.
Sute de oameni ar putea rămâne fără loc de muncă din cauza crizei ambalajelor
O problemă resimțită la nivel mondial este și în legătură cu PET-urile din plastic. Competiția pentru sticlele goale din plastic se întețește, prețul acestora fiind aproape dublat în Europa de la începutul anului, potrivit datelor S&P Global Platts, scrie The Wall Street Journal.
„Multe sectoare, inclusiv al nostru, au fost nevoite să se ajusteze la încetinirea economiei mondiale, însă acum se află în faţa unei reveniri spectaculoase şi neaşteptate“, explică Bernard Lombard, expert în cadrul Cepi, pentru packagingeurope.com.
Probleme existente la nivelul lanțurilor de aprovizionare sunt resimțite diferit de diversele segmente ale industriei ambalajelor. Totuși, există temeri comune, printre care se numără: îngustarea marjelor de profit, potențialul unor noi întârzieri de livrare, conflictele privitoare la responsabilitate și nemulțumirea consumatorilor.
Din cauza acestei crize, unele producții ar putea fi închide, potrivit IVK Europe, care reprezintă industria materialelor plastice, și celor mai mari jucători din industria europeană a metalelor. Din păcate, această decizie ar putea afecta sute de oameni, care își vor pierde locul de muncă.