Al doilea grup de producţie al Termocentralei de la Rovinari se va închide miercuri dimineață. Stocurile de cărbune sunt aproape pe zero şi, dacă minerii care sunt în grevă de șase zile nu reîncep munca, întreaga activitate a Complexului Energetic Oltenia va fi blocată.
Minerii de la Complexul Energetic Oltenia sunt pentru a şasea zi în grevă generală. În ciuda promisiunilor și a majorărilor de până la 24% promise de administrație, minerii refuză să reia activitatea.
Protestul minerilor poate avea efecte grave asupra activității termocentralelor. Stocul de cărbune de la Rovinari, de exemplu, se va epuiza în câteva ore și dacă nu va fi reluată livrarea cu lignit, cele trei grupuri care funcționează și produc energie riscă să fie închise.
La termocentralele din Dolj și la cea din Turceni, cărbunele mai este suficient pentru doar câteva zile.
O zi în care nu funcționează grupurile energetice înseamnă o pierdere de 15 milioane de lei pentru companie.
Cele câteva mii de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) care activează în cadrul unităţilor miniere continuă greva şi după întâlnirea avută luni dimineaţa la Ministerul Energiei, aceştia cerând, în principal, creşterea salariilor cu 45% şi condiţii mai bune de lucru.
Minerii susţin că sunt hotărâţi să nu renunţe la protest până nu vor ajunge la o înţelegere direct cu administraţia companiei, ei acuzându-i pe liderii de sindicat că şi-au urmărit doar interesele personale, nu şi pe cele ale celor pe care îi reprezintă.