Cristina Cioran îi răspunde lui Alex Dobrescu, după ce bărbatul, aflat la închisoare, i-a cerut să-l aștepte. „Sunt o femeie curtată”
- Răzvan Scarlat
- 20 februarie 2026, 19:31
Cristina Cioran și Alex Dobrescu. Sursa foto EVZCristina Cioran (48 de ani) îi răspunde, prin intermediul Evenimentului Zilei, lui Alex Dobrescu (41 de ani), după ce tatăl copiilor ei, aflat după gratii, a rugat-o să aibă răbdare și să-l aștepte până își va ispăși pedeapsa. Actrița nu-i închide definitiv ușa fostului iubit, însă îl atenționează că este o femeie râvnită de mulți bărbați și că doar timpul va decide dacă vor mai avea un viitor împreună.
Zilele trecute, Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran, a mărturisit că și-ar dori din toată inima ca actrița să-l aștepte până când va ieși din închisoare, fiind dornic să reînceapă o poveste de iubire cu aceasta.
“Să aibă răbdare cum am și eu. Îi mulțumesc că există în viața mea. Oricum ce relație poate să fie când eu sunt aici? Adică ea este la Constanța și eu sunt aici. Cine mă iubește mă așteaptă”, a spus Alex Dobrescu.
Cristina Cioran, răspuns pentru Alex Dobrescu, după ce bărbatul i-a cerut să-l aștepte până la eliberare
Cristina Cioran nu s-a ferit să-i răspundă fostului iubit, căruia i-a transmis că, în prezent, este o femeie care nu duce lipsă de pretendenți. Referitor la o nouă relație între ei, actrița a precizat că doar timpul va decide, planurile fiind tardive în clipa de față.
“Eu nu mă feresc să spun că sunt o femeie curtată, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Nu știu ce se va întâmpla până atunci. De aceea nu-mi mai fac planuri pentru că se demonstrează că orice plan mi-aș face se demolează, se dărâmă. Vreau copiii să fie bine și vom vedea după aia. Dar, în acest moment, exclud o relație sentimentală cu Alexandru Dobrescu și, sincer, nu sunt într-o relație sentimentală cu nimeni. Nu este o prioritate în viața mea”, a spus Cristina Cioran pentru Evenimentul Zilei.

Alex Dobrescu. Sursa foto EVZ
Care este prioritatea numărul 1 pentru Cristina Cioran
În continuare, Cristina Cioran a mărturisit că, în prezent, copiii reprezintă pentru ea prioritatea numărul 1 și îi transmite lui Alex Dobrescu că s-ar bucura enorm dacă ar dori să-și reia relația cu copiii după ce va ieși din închisoare.
“Eu am câteva priorități, prioritățile pentru mine sunt copiii. Partea cealaltă rămâne, cumva, agățată în cui. Stă agățată în cui și om vedea la momentul respectiv pentru că, indiferent ce gânduri aș avea eu acum, ele se vor demola pe parcurs. Așa că nu vreau decât să fie copiii bine. Dacă în momentul în care el termină cu această condamnare va dori să-și reia relația cu copiii, eu voi fi cea mai fericită. Ușor, ușor vor restabili rapoartele pe care le aveau, cel puțin el cu Ema, va începe să-l cunoască pe Max, va face niște lucruri, mă va ajuta cu copiii, asta este tot ce-mi doresc. Până atunci...”, a mai spus Cristina.

Cristina Cioran și copiii. Sursa foto Instagram
Cristina Cioran, sfâșiată de durere când l-a văzut pe Alex Dobrescu după gratii
Actrița recunoaște că a durut-o enorm sufletul când l-a văzut pe Alex Dobrescu după gratii, dar este de părere că “închisoarea este o stare de spirit” și că nimic nu este întâmplător în viață, Dumnezeu fiind cel care are grijă de toți.
“A fost un moment foarte neplăcut să-l văd în poziția aceea, nu m-aș fi gândit niciodată că se poate întâmpla așa ceva. Nu este ușor dar, până la urmă, hai să fim serioși, toată lumea greșește, el și-a asumat, își face pedeapsa și vedem ce o mai fi. Dumnezeu le orânduiește așa cum trebuie și nu ne dă mai mult decât putem să ducem. Până la urmă, închisoarea este o stare de spirit”, a încheiat Cristina Cioran.