Cristian Păun, provocări economice în 2023: „Principalul pericol rămâne în continuare inflația”

Cristian Păun, provocări economice în 2023: „Principalul pericol rămâne în continuare inflația” Sursa: Arhiva EVZ

Anul 2023 vine cu și mai multe provocări economice. Profesorul Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice din București, preconizează o inflație din două cifre, un consum în scădere și un risc de recesiune la nivel european.

Profesorul universitar Cristian Păun este unul dintre cei doi economiști care l-au consiliat pe teme economice pe Ludovic Orban în perioada în care acesta conducea PNL și Guvernul României. Este profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, titularul disciplinei de Tehnica plăților și finanțării internaționale. Activează în domeniul consultanței financiare pe diferite proiecte dezvoltate cu finanțare privată sau publică.

Cristian Păun este de părere că una dintre principalele probleme ale anului 2023 va fi inflația. Acesta susține că vechea abordarea are nevoie de schimbări, iar cheltuielile statului ar trebui încorsetate.

„Anul acesta va rămâne un an al inflației de două cifre și cu siguranță vom vedea ajustări pe zona de creștere economică (...). Este mult prea optimist, iar justificarea este legată de faptul că trebuiau să încadreze cheltuielile și au pornit ca în orice an bugetul României de la ce cheltuieli trebuie să acopere și apoi au acomodat veniturile, astfel încât cheltuielile să poată fi onorate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Eu cred că ar trebui să schimbăm această abordare și ar trebui să ne propunem un anumit nivel al veniturilor anual și de acolo încolo să încorsetăm cheltuielile statului în acele venituri, pentru că altfel riscăm să tot terminăm anii ăștia cu deficite bugetare excesive, care încarcă datoria publică permanent cu noi și noi procente în PIB și ne duce către o zonă foarte nesustenabilă în câțiva ani, în care vom avea niște probleme sistemice foarte mari legate de sistemul public de pensii”, a spus profesorul Păun pentru RFI.

Inflația, principalul pericol

În opinia sa, „principalul pericol rămâne în continuare inflația” și atrage atenția asupra antreprenorilor care vor fi nevoiți să caute alte modalități care să-i ajute să facă față problemelor provocate de inflație.

„Deocamdată, dacă ne uităm pe indicele prețurilor de producție, multe materii prime, componente, subansamble, materiale, consumabile și așa mai departe au în continuare prețuri cu o dinamică peste 50%, venită din anul anterior, adică de vreo două-trei ori comparativ cu rata inflației la bunurile finale. Asta înseamnă că în continuare, antreprenorii vor trebui să găsească metode prin care această creștere semnificativă a prețului materiilor prime înglobate în produsele finite să intre într-o formă sau alta în următoarele luni în prețul final.

Deci vom avea în continuare presiune pe inflație în următoarele luni, cu siguranță. De aici apar și alte probleme conexe. În primul rând, apare problema dobânzilor, care din motive legate de inflație vor rămâne și ele sus o perioadă și asta pe de o parte pune probleme celor care au rate la bancă (...). Un alt pericol major pe care eu îl văd este încetinirea creșterii economice în România, mai ales pe partea de producție industrială și acum o să vedem în perioada următoare datorită inflației și o ajustare a consumului.

Deci vom avea din două direcții o presiune pe PIB. De ce spun că este un pericol acest lucru? Pentru că la nivelul foarte scăzut al creșterii economice, Doamne ferește să avem o secetă și asta este de fapt a patra îngrijorare a mea, această meteosensibilitate a PIB-ului din România” a spus Cristian Păun.