EVZ Special
Cristian Curte: Mergi la biserică ca să fii iertat, absolvit, eventual primești și ceva pedeapsă mică pentru păcatele tale
Din cuprinsul articolului
Subiectul podcastului Condamnați la cultură, realizat de Liviu Mihaiu și difuzat, marți, pe evz.ro și canalul de YouTube Hai România, a avut în centrul discuției Săptămâna Patimilor. Invitați au fost ziaristul Cristian Curte și profesorul de religie, Marian Maricaru.
Una dintre principalele teme abordate de Cristian Curte a fost tendința societății actuale de a privi legătura cu Dumnezeu prin prisma unui tribunal. Într-o lume guvernată de legi și regulamente, tindem să transferăm acest mecanism de „pedeapsă și recompensă” și în spațiul sacru.
Cristian Curte: Mergi la biserică ca să fii iertat, absolvit, eventual primești și ceva pedeapsă mică pentru păcatele tale
„Relația cu tatăl, cam în felul în care un condamnat, măsura în care își ispășește pedeapsa în fața unui tribunal, e absolvit și redat judecății. Cred că în creierile noastre care operează totdeauna cu noțiuni juridice, fie că suntem tâlhari sau oameni respectabili. Suntem justiți, fie că vrem, fie că nu vrem. Cumva, aruncăm tot spiritul ăsta și asupra relației noastre cu Dumnezeu.
Deci Dumnezeu este un judecător. Mergi la biserică ca să fii iertat, absolvit, eventual primești și ceva pedeapsă mică pentru păcatele tale, ăsta-i canonul, ți-ai făcut canonul, ai scăpat, ești alb, ești curat. Cam ca la tribunal. E bine. Da, e tranzacțional. Da. Și viziunea asta are și niște rădăcini culturale, civilizaționale, nu degeaba s-a răspândit mai mult în Apus, pe fundația Imperiului Roman de Apus, care era mai juridic și mai legalist. Și noi suntem o societate care, cel puțin la rândul elitelor, gândim foarte apusean, foarte modern”, a explicat invitatul emisiunii.
Întruparea Logosului și procesul organic al mântuirii
Dincolo de această viziune tranzacțională, Săptămâna Patimilor ne reamintește că mântuirea nu este un act birocratic, ci unul transformator. Cristian Curte a invocat învățăturile Sfântului Atanasie cel Mare pentru a sublinia scopul real al venirii Fiului lui Dumnezeu în lume: îndumnezeirea omului prin asumarea deplină a umanității.
„Și am adus cumva asta în relațiile noastre de zi cu zi și gândim așa și relația asta cu Dumnezeu. Atanasie cel Mare zice un fapt uimitor. De ce a venit Fiul lui Dumnezeu? De ce s-a întrupat Logosul însuși carne ca și noi, oase, umori, viață ca noastră în afară de păcat? El spune ca pe om să-l îndumnezeiască.
Și părinții au și o comparație, știți, ca în principiul vaselor comunicante. El a venit ca să ne îndumnezeiască pe noi. Măsura înomenirii sale, nu? Deci exact ca și cum ai apăsat pe un balansoar, pe măsura coborârii lui ne ridică pe noi. E, dar cum face asta? Că de aici pleacă toată discuția”, a punctat jurnalistul.
Metafora fierului în foc: Cum se transformă firea umană
Pentru a explica modul în care divinitatea lucrează asupra firii umane, invitații au apelat la metafore plastice utilizate de Părinții Bisericii. Aceștia explică faptul că Isus nu a venit doar să „șteargă o vină”, ci să infuzeze viața umană cu prezența divină, transformând-o din interior.
„El o face luând firea sa omenească și îndumnezeind firea omenească. Procesul respectiv nu este juridic, este Organic. Ar semăna mai degrabă cu cufundarea unui burete într-un ocean. Când îl scoți de acolo e plin de apă. Părinții mai folosesc o metaforă care e mai șocantă. Ce înseamnă îndumnezeirea omului?
Păi dacă e un fier care e rece, care e inflexibil, care e dur, poți să tai cu el și îl scufunzi în foc. Va căpăta la un moment dat la o anumită temperatură proprietățile focului încât devine asemenea lui. Luminează, arde, curge. La fel și firea asta umană, devine incandescentă. Deci Iisus, Logosul, să zicem, înainte să-l cunoaștem sub acest nume, vine și ia făptura asta cu toate neputințele lui. Îi e foame, îi e sete, părinții numesc asta afecte, suferă, plânge, are durere reală”.
Dacă ai date sau
informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
