Cristian Boureanu, obligat să se întâlnească des cu actualul soț al Valentinei. A uitat trădările din trecut
- Mădălina Sfrijan
- 9 mai 2024, 22:33
Cristian Boureanu a reușit să depășească trădările din trecut și să le trateze cu diplomație. Drept dovadă, acesta a ajuns să se întâlnească des cu bărbatul alături de care fosta lui iubită și-a întemeiat o familie, Cristi Borcea.
Cristian Boureanu se întâlnește des cu soțul Valentinei Pelinel
Valentina Pelinel a început relația cu Borcea încă din perioada în care forma un cuplu cu fostul ei iubit. Cristian Boureanu a mărturisit că i-a visat pe cei doi împreună. Astfel, acesta este convins că ar fi trebuit să își asculte intuiția. După ani de zile de la controversata separare, fostul politician este nevoit să se întâlnească des cu Borcea.
„Cu Cristi mă văd destul de des, el la sală, eu la saună, ce să fac? Cu Valentina nici măcar nu aveam copii, am mai avut eu o iubire în liceu de care m-am despărțit și am plâns ani de zile amândoi, dar aia e secretă, nu povestesc. Eu m-am trezit noaptea plângând și i-am spus (n.r. i-a spus Valentinei faptul că a visat că avea o relație cu Cristi Borcea), după care mi-am cerut scuze, dar ei aveau o relație deja. Eu cred că noi avem niște instincte foarte bune dacă le ascultăm. Nici prin cap nu-mi trecea. Noi uităm cât de multe lucruri simțim.”, a mărturisit acesta.
Despre mariajul eșuat
Cristian Boureanu a vorbit recent și despre experiența sa în căsnicia cu Irina. De asemenea, fostul politician a amintit și despre trădarea pe care a descoperit-o, implicându-i pe nașul său de cununie și pe propria soție. Cu toate acestea, în interesul fiicei lor, acesta a preferat să mențină o relație de prietenie cu ambii.
„Cu Sebastian Vlădescu eram prieten foarte bun, aveam pasiuni comune, aveam chiar și businessuri, era și nașul nostru, dar am rămas prieteni și acum. După ani de zile, pentru Ioana am început să discutăm și să ne înțelegem. Am mai învățat în timp că oamenii nu sunt proprietate, nu-i putem ține cu forța, eu cred în libertatea omului de a decide. Nu mi-a fost la fel de ușor atunci, dar nu m-am gândit să mă sinucid.”, a mai spus el.
Cristian Boureanu, împăcat cu deciziile luate în trecut
Cristian Boureanu a decis să se retragă din viața politică în urmă cu 11 ani. Cu toate că a trecut prin încercări, majoritatea fiind legate de viața amoroasă, fostul politician nu are regrete.
„Cea mai mare luptă a fost până în momentul în care am renunțat pur și simplu. Cred că m-am cam împăcat și cu mine în principiu, nu cred că mai sunt multe lucruri. Unul dintre cele mai mari păcate ale spovedaniei este să te învinuiești în continuare pentru păcatele pe care le-ai mărturisit. Evident că a fost greu, au fost trădările în momentele grele, când se întâmplă lucruri grele și toți te abandonează”, a mai spus acesta.