Cristi Chivu, după succesul cu Parma: Împotriva lui Juve este întotdeauna o victorie frumoasă

Cristi Chivu, după succesul cu Parma: Împotriva lui Juve este întotdeauna o victorie frumoasăCristi Chivu. Sursa foto: Instagram

Cristi Chivu, antrenorul Parmei, s-a arătat încântat de reușita echipei sale. Meciul cu Juventus s-a încheiat cu scorul 1-0, un rezultat care i-a surprins pe fanii italieni. Tehnicianul român a avut doar cuvinte de laudă la adresa elevilor lui.

Cristi Chivu, prima victorie pe banca Parmei

Antrenorul român a obținut prima victorie pe banca Parmei, după cinci egaluri consecutive, într-un meci memorabil contra lui Juventus. Singurul gol al partidei a fost marcat de Mateo Pellegrino, iar Giovanni Leoni a fost desemnat omul meciului.

Acest succes vine într-un moment crucial pentru Parma, care a făcut un pas important spre evitarea retrogradării.

Rezultate impresionante

Rezultatele recente ale Parmei sub comanda lui Chivu sunt impresionante: egal cu Inter, 2-2, apoi remiză albă cu Fiorentina, urmate de victoria istorică în fața torinezilor.

„Sper că va fi unul dintre multele succese din cariera mea, dar și ale acestor băieți, pentru inima de care au dat dovadă. Sunt fericit pentru ei și pentru publicul minunat. Împotriva lui Juve este întotdeauna o victorie frumoasă, trebuie să fim fericiți. Nu a fost ușor pentru că am pierdut doi jucători după câteva minute”, a mărturisit el.

Tehnicianul a vorbit despre problemele întâmpinate în timpul meciului.

Parma

Parma. Sursa foto: Instagram

„Keita a avut ceva probleme, dar apoi ne-am descurcat bine să punem în dificultate o echipă puternică precum Juve. Serie A nu este niciodată un campionat ușor, indiferent de adversarul pe care îl întâlnești. Băieții noștri au intrat imediat în joc”, a adăugat el.

Cristi Chivu, despre omul meciului

Antrenorul român i-a lăudat pe jucătorii Parmei, explicând că au depus eforturi considerabile pentru rezultatele din ultimele meciuri.

„În două meciuri și jumătate nu am primit niciun gol, dar acest lucru se datorează muncii întregii echipe și grupului care face lucruri bune, meritând complimentele noastre”, a declarat el.

În vârstă de 18 ani, Leoni a fost desemnat omul meciului. Cristi Chivu l-a îndemnat să rămână cu picioarele pe pământ și să muncească în continuare la fel de mult.

„Leoni, la fel ca întreaga echipă, trebuie să rămână cu picioarele pe pământ și să continue să muncească. A făcut un meci mare astăzi, nu pare atât de tânăr, dar are marje importante de îmbunătățire”, a afirmat tehnicianul, arată GSP.

Dincolo de laude, Cristi Chivu a precizat că nu va ezita să îi semnaleze greșelile pe care le-a făcut în timpul meciului.

„Merită complimentele și premiul de MVP, dar eu trebuie să fiu antrenor și îi voi semnala și greșelile pe care le-a făcut. Trebuie să mai jucăm cinci meciuri, să facem mai multe puncte pentru a fi siguri de menținerea în acest eșalon”, a mai spus antrenorul român, potrivit Tutto Mercato.

Dennis Man, extrema stângă a Parmei, nu a fost titular în meciul cu Juventus. Jucătorul a intrat pe teren în minutul 74.