Copreşedintele USL a precizat că PNL susţine ideea PSD privind devansarea alegerilor parlamentare din noiembrie în octombrie. "E o propunere înţeleaptă. E o propunere bună, o susţin. Am mai spus: cu cât mai repede, cu atât mai bine. PNL susţine această intenţie", a spus Crin Antonescu, conform Agerpres.

Potrivit liderului PNL, premierul Victor Ponta a exprimat o voinţă politică şi a făcut o propunere politică în ceea ce priveşte organizarea alegerilor în luna octombrie.

"În politică trebuie să ştii ce vrei să faci, după aceea să vezi dacă e constituţional sau nu. Dacă nu e constituţional, nu faci, dacă găseşti posibilităţi constituţionale, o faci. Deocamdată e vorba de un acord pe care Victor Ponta l-a propus la solicitarea şi la propunerea şi altor partide. Noi, liberalii, susţinem organizarea de alegeri în luna octombrie", a mai spus Antonescu.
CITIȚI ȘI:

  • Iliescu despre devansarea alegerilor: "Trebuie să se poată. Constituţia este opera oamenilor"
  • Flutur: Despre parlamentare discutăm după locale
  • Cristian Preda despre devansarea alegerilor generale: Un scenariu care degajă instabilitate
  • Victor Ponta: "Ar trebui să facem alegerile parlamentare în luna octombrie"