COVID: Masca sub care molima Comunismului se întoarce în istorie
- Adrian Pătrușcă
- 6 decembrie 2020, 11:18
Întâi, pentru că suntem membri ai Uniunii Europene, ai cărui lideri stau smirnă în fața Chinei. Dependența UE și a motorului său, Germania, de exporturile către China este apropiată de cea a Australiei.
Al doilea, pentru că întreaga mișcare globalistă pentru instituirea unei Noi Ordini Mondiale, botezată Marea Resetare, se bazează pe modelul chinez. Începând cu măsurile polițienești de combatere a pandemiei și terminând cu modelul socio-economic, un furnicar corporatist perfect controlat, în care omul-insectă are un singur drept: să trudească pentru binele comun.
Restricțiile COVID, inventate de China și generalizate prin brațul său sanitar, OMS, ne oferă o idee sugestivă privind viitorul care ni se pregătește.
Un articol din 30 noiembrie al ziarului Global Times, controlat de Partidul Comunist, anunța triumfător o „Eră asiatică” post Trump:
„Până în 2025 (când se încheie mandatul Biden – n.m.), se așteaptă ca PIB-ul Chinei să ajungă din urmă și chiar să îl depășească pe cel al Statelor Unite. India ar putea depăși Germania, devenind a patra putere economică a lumii. Statutul SUA de cea mai mare economie a lumii se apropie de sfârșit. Pentru prima dată în istorie, trei țări asiatice se vor afla printre primele patru cele mai mari puteri economice ale lumii.”
Semnatarul articolului, profesorul de economie Wang Wen, are și o explicație pentru acest fenomen: normele sociale asiatice și concentrarea lor pe „autodisciplină”.
„Țările din Asia de Est, care pun accentul pe ordine în cultura lor, fac dovada unei eficiențe mai mari în lupta împotriva pandemiei, față de țările europene și de Statele Unite, care acordă o valoare mai mare libertății”, scrie Wang.
„În consecință, țările asiatice își revitalizează și economiile mai rapid decât alte părți ale lumii.”
Concluzia ar trebui să ne dea fiori: Libertatea dăunează grav nu doar combaterii pandemiei, ci și Dezvoltării social-economice în general.
În mod straniu, există o țară care zburdă în pandemia pe care ea însăși a creat-o: China.
Ea va fi singura care va încheia anul cu creștere economică. Potrivit buletinului său pe octombrie, Fondul Monetar Internațional anticipează pe ansamblul anului 2020 o creștere de aproape 2%, față de o recesiune de 5,8% pentru economiile cele mai dezvoltate.
În 2021, când, potrivit „experților”, pandemia va persista în ciuda apariției vaccinurilor, China va continua să zburde, cu o creștere prognozată de 8%. Prin comparație, Zona Euro va înregistra o creștere de 5,2%, iar SUA de numai 3,1%.
Comunismul a fost cea mai ucigătoare molimă din istoria omenirii, responsabil de zeci de milioane de victime.
Pe aripile pandemiei, deghizat în COVID, el își face acum reintrarea triumfală în istorie. Pe pământ și pe lună.