Ochii spectatorilor stau fixați pe tabele, grafice și procente, mințile se storc să prindă taina, să înțeleagă șpilul, să-l prindă pe boscar cu fofârlica, și nu văd cum pe scenă cade decorul și în jurul lor se năruie lumea.

Nu pricep că tocmai ăsta este trucul: cu iuțeală de mână și nebăgare de seamă, cu panglici și bagatele, Scamatorul le distrage atenția de la ce este cu adevărat esențial.

Doar un domn din primul rând, înalt, roșcovan, trecut binișor de a doua tinerețe, s-a prins de tertip și vociferează sonor. Deranjat, vexat, publicul cere evacuarea zurbagiului care le tulbură spectacolul și rutina mentală.

Domnul cu pricina este, evident, Donald Trump. Singurul care se mai opune în acest moment Revoluției Culturale ce răvășește lumea.

De aceea, alegerile prezidențiale americane din 3 noiembrie au o importanță colosală. Ele pot împiedica sau, dimpotrivă, cataliza reeditarea unui nou 14 iulie sau 7 noiembrie, de data aceasta, însă, la nivel mondial.

Vi se pare o exagerare? Să judecăm.

O victorie a lui Joe Biden peste trei luni ar repune America pe vechile șleauri săpate de toată liota de președinți incapabili, inepți sau trădători care i-au succedat lui Ronald Reagan și căreia i-a pus capac Obama, fostul șef al lui Biden.

Aceasta înseamnă ca Statele Unite vor redeveni farul și focarul Progresismului mondial și epicentrul noii Revoluții Culturale, pornite din universitățile americane.

Biden va continua politica lui Obama de supunere economică în fața Chinei, reîncurajând exodul companiilor americane către Imperiul de Mijloc. Ca muștele înnebunite de mirosul irezistibil al haznalei, acestea vor uita rapid episodul pandemiei și, atrase de forța de muncă ieftină și de uriașa piață de desfacere, vor da buluc în renăscutul El Dorado.

Este exact trasfuzia de capital și tehnologie de care are nevoie China pentru a lua locul unei Americi anemiate, în fruntea lumii, ca primă putere economică.

Dispariția lui Trump și, odată cu el a amenințării sancțiunilor comerciale bilaterale, va încuraja Uniunea Europeană să urmeze aceeași Cale a Robilor drapată în mătase.

UE este condusă de Germania, iar Germania este condusă de Angela Merkel, un lider dintotdeauna laș (mă rog, precáut), cu atât mai mult acum, la sfârșitul carierei sale politice, pentru a încerca o schimbare dramatică de paradigmă pentru economia germană, dependentă zdrobitor de exporturi. Merkel s-a uitat de la bun început cu ochii mijiți de poftă spre Soare-Răsare: în cei 15 ani de când e cancelară, exporturile germane în China s-au mărit de 5 ori, ajungând la 3% din PIB. Chiar admițând că lui Merkel i-ar veni chef să facă nebuneli pe sfârșit de mandat, care i se încheie anul viitor, ea ar fi rapid readusă pe trasa corectă de marile companii producătoare de mașini, care prosperă din vânzările în China. Iar Merkel ascultă atentă cum toarce motorul german, gata de orice pentru ca acesta să meargă ca uns. Și-a mai pătat o dată obrazul cu motorină în scandalul Dieselgate.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE