Corpul de Control al Ministerului Transporturilor verifică, începând de luni, activitatea de la CNADNR

Corpul de Control al Ministerului Transporturilor verifică, începând de luni, activitatea de la CNADNR

Corpul de Control al Ministerului Transporturilor verifică, începând de luni, activitatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), la iniţiativa ministrului de resort, Iulian Matache.

"Ministerul îşi exercită dreptul şi obligaţia de a verifica informaţiile apărute în presă. În măsura în care acestea vor fi întemeiate, se vor lua măsurile necesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor. De asemenea, în cazul în care se va impune, vor fi sesizate instituţiile abilitate. Consider că eventualele sesizări ar trebui făcute mai întâi la nivelul organelor de control ale companiei, ministerului, sau la nivelul altor instituţii. Apariţia doar în presă nu rezolvă problema şi poate fi interpretată ca un gest subiectiv. Din acest motiv, solicit ca atât în Ministerul Transporturilor, cât şi în companiile din subordinea şi sub autoritatea acestuia, să fie promovat dialogul ca element esenţial în soluţionarea conflictelor", a spus ministrul Transporturilor, Iulian Matache, într-un comunicat, conform Agerpres.

Corpul de Control va verifica veridicitatea informaţiilor apărute, în ultima perioadă, în mass-media cu privire activitatea din CNADNR.