Ce a declarat la instanță Cornel Dinicu despre incendiul de la Ferma Dacilor
- Julieta Savitchi
- 26 ianuarie 2024, 11:57
Patronul de la Ferma Dacilor, unde au murit în incendiu opt oameni, a dat declarații la Tribunalul Prahova despre noaptea tragediei. Afaceristul a susținut, din nou, că incendiul ar fi fost provocat intenţionat. Instanţa a respins contestaţiile inculpaţilor.
Cornel Dinicu a făcut declarații în instanţă despre incendiul de la Ferma Dacilor. România TV a prezentat în exclusivitate declarația lui Cornel Dinicu din fața procurorilor.
Patronul de la Ferma Dacilor a susținut din nou că incendiul în care 8 persoane, printre care și fiul lui cel mic, și-au pierdut viața, a fost pus intenționat. Declarațiile lui Dinicu au prezentate de Victor Ciutacu la emisiunea Punctul Culminant.
Cornel Dinicu: „A ars până şi pardoseala din piatră”
Cornel Dinicu a declarat că în noaptea tragediei se afla la pensiune cu întreaga familie şi mai mulţi prieteni.
Este vorba de soţia sa Alexandra Gospodaru, cei trei copii ai lor, Vladimir în vârstă de 14 ani, Victor în vârstă de 11 ani și Nicolai în vârstă de 4 ani, fiul meu cel mare, Dinicu Cornel în vârstă de 22 ani.
În ospeţie veniseră prietenii apropiați ai familiei, Ene Lucian și soția acestuia Ene Ileana. Însoţiţi de cei trei copii ai lor, Luca, Matei și Petru.
În pensiune se aflau şi câtiva prieteni ai fiului mai mare al patronului, inclusiv iubita sa. Ultima a fost cea care a apelat la 112.
„Eu m-am ridicat primul de la masă împreună cu Alexandra, aproximativ în jurul orei 21.00. Am mers la noi în dormitor și ne-am mai uitat la televizor cca 1 oră. După care am adormit”, a declarat patronul de la Ferma Dacilor.
Rețin că era ora 21.00, întrucât am văzut ora pe ecranul televizorului când l-am pornit și unde am urmărit un concert Andre Rieu.
Dinicu a spus că a fost trezit de Alexandra. Aceasta i-a spus că a simțit miros de fum. El a coborât la parter şi a văzut că la mansardă se degaja foarte mult fum.
„Erau invadate de fum încăperile de la parter. Respectiv bucătăria, restaurantul și băcănia. Am avut impresia că fumul iese chiar din pardoseala acestor încăperi de la parter. Doresc să precizez că pardoseala era din piatră. Dar incendiul a fost atât de puternic încât până și aceasta a ars”, a declarat Corneliu Dinicu.
Instanţa a respins contestaţiile inculpaţilor
Tribunalul Prahova a respins contestaţiile depuse de cei trei inculpaţi în dosarul deschis de procurori în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani.
Decizia instanţei este definitivă şi menţine soluţia Judecătoriei Ploieşti. Prima instanţă a emis mandat de arestare preventivă pe numele administratorului de facto al complexului Cornel Dinicu şi mandat de arest la domiciliu pe numele Adelinei Elena Ilie şi al administratorului din acte, Adrian Ristin.
Cornel Dinicu insistă că incendul a fost pus intenţionat
„Nu am observat nicio flacără în pensiune, nici la parter și nici la etaj. Ci doar o degajare mare de fum. Între timp coborâse și Alexandra care striga să urc să scot copiii”, a spus Dinicu în instanţă.
Acesta a spus că a încerat să stingă incendiul. A montat un furtun la unul dintre hidranții exteriori, ajutat de una dintre persoanele aflate in pensiune.
„Amploarea incendiului era mult prea mare și nu am rezolvat aproape nimic”, a povestit el procurrorilor.
Patronul de la Ferma Dacilor dă vina pe doi angajați, soţ şi soţie, originari din Botoşani.
„Suspectez în continuare că incendiul a fost provocat și era nevoie de o substanță care să întrețină arderea. Având în vedere rapiditatea și suprafața foarte mare cuprinse de incendiu. În pensiune exista o încăpere pe care o ocupau 2 angajati ai fermei, cetățeni moldoveni, soț și soție.
Cu care avusesem discuții contradictorii în zilele anterioare. Mi s-a părut că nu sunt serioși și nu îndeplinesc obligațiile convenite inițial.
Alexandra mi-a spus că în timpul în care toată lumea încerca să găsească o soluție pentru salvarea celor aflați în interior, aceștia erau complet impasibili, probabil ieșiseră printre primii și fumau”, a mărturisit Cornel Dinicu.