Consumul de carburanți a crescut în România, în pofida crizei petroliere provocate de conflictul din Orientul Mijlociu
- Iulia Moise
- 29 mai 2026, 12:48
Pompă carburanți. Sursa foto: Freepik
Românii au cumpărat mai mult combustibil în luna martie 2026, chiar dacă prețurile la pompă au crescut pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al perturbărilor provocate de închiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul mondial de petrol.
Datele oficiale transmise de Institutul Național de Statistică (INS) la solicitarea Mediafax arată că vânzările de motorină, benzină și GPL au înregistrat creșteri semnificative față de luna februarie.
Evoluția este cu atât mai relevantă cu cât perioada analizată include debutul războiului din Iran și declararea, de către Guvern, a unei situații de criză pe piața produselor petroliere.
Vânzările de combustibil au accelerat în martie
Potrivit datelor INS, în martie 2026 au fost comercializate aproximativ 467 de milioane de litri de motorină, 152 de milioane de litri de benzină și 34 de milioane de litri de GPL. Statisticile nu includ vânzările realizate de MOL România Petroleum Products.
Comparativ cu februarie 2026, când s-au vândut 386 de milioane de litri de motorină, 129 de milioane de litri de benzină și 31 de milioane de litri de GPL, creșterile sunt evidente:
- motorină: +20,9%;
- benzină: +17,8%;
- GPL: +9,6%
Datele indică un ritm de creștere mai accentuat decât cel observat în aceeași perioadă a anului trecut.
În martie 2025, consumul a fost de 441 de milioane de litri de motorină, 140 de milioane de litri de benzină și 29 de milioane de litri de GPL. Atunci, avansul față de luna precedentă a fost de aproximativ 9,1% la motorină, 12% la benzină și 3,5% la GPL.
Contextul: criză declarată prin ordonanță de urgență
Pe 26 martie 2026, Guvernul a declarat, prin ordonanță de urgență, situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, ca răspuns la evoluțiile de pe piețele internaționale.
Măsura a fost adoptată după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și impactul acesteia asupra pieței energetice globale.

Strâmtoarea Ormuz / sursa foto: captură video
Închiderea Strâmtorii Ormuz, rută prin care tranzitează o parte importantă a exporturilor mondiale de petrol, a alimentat temerile privind aprovizionarea și a contribuit la creșterea cotațiilor internaționale.
Actul normativ este aplicat în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026 și poate fi prelungit dacă circumstanțele care au determinat instituirea stării de criză persistă.
Dumitru Chisăliță: Pe consumatori nu i-a speriat prețul
Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, consideră că datele arată o reacție atipică a consumatorilor români în raport cu majorarea prețurilor.
„Teoretic, creșterea semnificativă a prețurilor ar fi trebuit să determine un consum mai mic, nu mai mare sau, să zicem, cel mult egal. Dar, cum avem un consum mai mare, spun că, în primul și în primul rând, consumatorul nu a fost sensibilizat sub nicio formă de creșterea prețului”, a declarat acesta pentru Mediafax.
Expertul nu exclude posibilitatea ca o parte dintre cumpărători să fi făcut stocuri preventive de carburant sau ca volumul mai mare să reflecte o intensificare a activității economice și a deplasărilor.
Totuși, în lipsa unor date suplimentare privind mobilitatea sau comportamentul de consum, cauzele exacte nu pot fi determinate cu precizie.