Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa asigurărilor!
- Dinu Boboc
- 27 iulie 2015, 14:25
Între teste de stres şi insolvenţe, piaţa asigurărilor din România trebuie să facă faţă unei noi provocări.
Consiliul Concurenţei a anunţat demararea unei investigaţii privind posibila încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Media Xprimm, UNSAR, societăţile de asigurare membre UNSAR, precum şi alte societăţi de asigurare.
“Investigaţia are ca obiect un posibil schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între concurenţii de pe piaţa serviciilor de asigurare. Investigaţia a fost declanşată din oficiu”, a anunţat CC.
În cadrul investigaţiei declanşate, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile UNSAR, Media Xprimm şi la sediile unor societăţi de asigurare membre UNSAR. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial. Efectuarea acestor inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor investigate şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate.