România, Croaţia şi Serbia au semnat, ieri, la Bucureşti, „certificatul de naştere“ al primei conducte paneuropene care va transporta petrolul din Constanţa către portul Trieste (Italia).
Potrivit acordului semnat ieri de reprezentanţii celor trei state, compania care se va ocupa de realizarea conductei, cunoscută sub denumirea de PEOP (Pan European Oil Pipeline), va fi înfiinţată la Londra, în cel mult 45 de zile. Firma va fi condusă de un manager neutru, care nu va proveni din niciuna dintre ţările implicate.
Totuşi, pentru ca proiectul să demareze în forţă, România, Croaţia şi Serbia aşteaptă ca şi celelalte două ţări implicate în proiect, Italia şi Slovenia, să-şi desemneze companiile participante. „Fără Italia şi Slovenia nu va fi niciun proiect“, a declarat Vladimir Vrankovic, reprezentantul companiei JANAF (Croaţia).
Construcţia oleoductului este estimată la circa trei miliarde de euro. Proiectul va reduce dependenţa energetică a Uniunii Europene faţă de Rusia şi ţările din Orientul Mijlociu.
Conducta va transporta 60-90 de milioane de tone de petrol pe an. Autorităţile române susţin implicarea companiei Gaz de France şi a Kazahstanului în construcţia PEOP. Kazahstanul a anunţat deja că este dispus să livreze petrol prin această conductă.