Comisia Europeană, acuzată de "șantaj". Ungaria ar putea rămâne fără PNRR dacă nu se supune

Comisia Europeană, acuzată de "șantaj". Ungaria ar putea rămâne fără PNRR dacă nu se supuneSursa foto: EVZ

Ungaria este vizată de un raport al oficialilor europeni, care poate fi folosit drept instrument spre a retrage fondurile europene promise statului.

Probleme sistemice privind democrația în Ungaria. Oficialii europeni iau în calcul toate măsurile pe care le pot aplica pentru a apăra libertatea drepturilor omului, inclusiv suspendarea fondurilor europene. Comisia Europeană a anunțat că nu va aproba PNRR-ul Ungariei atât timp cât aceasta nu va implementa reforme judiciare și nu va garanta anchetarea cazurilor de producție.

Pe de altă parte, Ungaria susține că noua măsură nu are legătură cu aspectele invocate de oficialii europeni, ci reprezintă un șantaj la adresa statului din cauza implementării prevederilor legislative anti-LGBT.

Independența justiției, în pericol în Ungaria

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a anunțat că PNRR-ul Ungariei nu va fi aprobat până ce autoritățile nu vor decide investigarea cazurilor de corupție și reformelor din justiție. Potrivit oficialilor europeni, independența justiției se află în pericol. Amenințată este, mai spun ei, și libertatea presei.

Comisia Europeană a publicat un raport, de care oficialii vor să se folosească pentru a avea posibilitatea de a suspenda fondurile atât timp cât statele europene nu se aliniază celor solicitate de către autorități.

Ungaria acuză oficialii europeni. Raportul reprezintă o metodă de șantaj

Balazs Hidveghi, europarlamentar al partidului Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, este de părere că raportul este ''plin de pretenţii absurde care nu au nicio legătură cu realitatea'', dar nici nu reprezintă o surpriză.

Executivul Ungariei ''nu-şi făcea iluzii în legătură cu aşa-zisul raport privind statul de drept al Comisiei Europene după evenimentele din ultimele săptămâni'', a mai spus Hidveghi, subliniind o anumită legătură între noul raport și legea anti-LGBT aprobată în Ungaria.

''Acest raport dezamăgitor nu este altceva decât o încercare de a ne şantaja (...) Toată aceasta pentru că mergem împotriva curentului general de la Bruxelles, pentru că spunem ''nu'' migraţiei, pentru că ne protejăm copiii şi nu lăsăm activiştii LGBTQ să intre în şcoli şi grădiniţe'', a mai spus eurodeputatul.

De asemenea, ministrul ungar al Justiției, Judit Varga, a subliniat, la rândul său, că oficialii europeni ''şantajează'' Ungaria din cauza faptului că sunt deranjați de faptul că Ungaria nu s-a aliniat perspectivelor europene privind comunitatea și drepturile LGBT, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News